Parlamentul European vrea buget cu 10% mai mare și fonduri cu 47% în plus la agricultură

Comisia pentru bugete din Parlamentul European a aprobat un raport care cere o majorare de 10% a viitorului buget al Uniunii. Documentul, coordonat de eurodeputatul Siegfried Mureșan, stabilește poziția legislativului pentru cadrul financiar 2028-2034 și propune o creștere masivă a fondurilor pentru agricultură.
Bugetul total al Uniunii Europene ar ajunge astfel la aproximativ 1,79 trilioane de euro.
Agricultura și coeziunea, separate și cu finanțare solidă
Raportul negociat de Mureșan se opune direct ideii inițiale a Comisiei Europene de a comasa politicile tradiționale într-un singur fond. Textul adoptat în comisie insistă pe menținerea separată a agriculturii și coeziunii, considerate principalele surse de finanțare pentru state membre precum România. Mureșan susține că o astfel de comasare ar reduce claritatea și predictibilitatea pentru beneficiarii finali, de la fermieri la autorități locale.
„Nu dorim să slăbim priorităţile tradiţionale, precum agricultura şi coeziunea. Prin aceste două politici sunt alocate majoritatea fondurilor europene care sprijină România şi trebuie să rămână separate, pentru a asigura claritate şi predictibilitate pentru beneficiari, nu comasate într-un singur fond, aşa cum propunea Comisia”, a explicat Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.
Astfel, documentul propune ca politica de coeziune să aibă o finanțare dedicată, apropiată de cea din actualul exercițiu financiar. Suma vehiculată este de aproximativ 274 de miliarde de euro pentru întreaga perioadă. Aceste fonduri sunt folosite pentru a reduce decalajele de dezvoltare între regiunile Europei, finanțând proiecte de infrastructură, mediu sau dezvoltare urbană.
Dar cea mai mare modificare vizează Politica Agricolă Comună (PAC). Raportul cere revenirea la formatul clasic, cu doi piloni, respectiv plăți directe către fermieri și fonduri pentru dezvoltare rurală. Propunerea Comisiei prevedea păstrarea doar a plăților directe. Pentru a asigura o finanțare adecvată, parlamentarii cer o creștere totală de 47% a fondurilor pentru agricultură, care ar ajunge la o sumă totală de 385 de miliarde de euro.
Potrivit eurodeputatului, această majorare uriașă nu vine din neant. „Această creştere include sumele obţinute deja în negocierile preliminare din toamna anului trecut, fondurile propuse în contextul acordului UE-Mercosur, precum şi majorarea generală de 10% propusă pentru întregul buget”, a mai precizat Mureșan.
Noi taxe europene pentru a acoperi cheltuielile
Creșterea bugetului nu ar trebui să pună presiune suplimentară pe contribuțiile deja existente ale statelor membre. Soluția avansată în raport este crearea unor noi surse de venit la nivel european, așa-numitele „resurse proprii”.
Acestea ar alimenta direct bugetul UE, fără a mai trece prin bugetele naționale.
„Soluţia este adoptarea unui nou pachet de resurse proprii, care să includă, de exemplu, o taxă pe tranzacţiile digitale ale marilor companii”, a precizat Mureșan. Ideea unei taxe pe giganții digitali este discutată de mai mult timp la Bruxelles, iar un buget mai mare ar putea accelera implementarea ei.
În paralel, raportul păstrează și elementele considerate pozitive din propunerea Comisiei. Mai exact, susține inițiativa de a crește fondurile pentru apărare și pentru consolidarea economiei europene. „Raportul pe care l-am negociat şi care a fost votat astăzi păstrează toate elementele pozitive din propunerea iniţială a Comisiei şi corectează iniţiativele care ar fi slăbit bugetul şi alocările pentru beneficiari. (…) În faţa provocărilor globale, aceste priorităţi ne fac mai puternici şi mai uniţi”, a mai transmis eurodeputatul.
Raportul urmează să fie supus votului final în plenul Parlamentului European pe 29 aprilie. Dacă va fi aprobat, textul va deveni mandatul oficial al Parlamentului pentru negocierile dure care vor urma cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene privind bugetul pentru perioada 2028-2034.









