Pe Valea Prahovei se află un castel care rivalizează cu Peleş, este la fel de frumos, dar puţini ştiu de el

De Jurnalul Național 269 citiri
4 min citire

Dacă îți cunoști cât de cât țara, știi că România încă mai are câteva castele spectaculoase, multe dintre ele din perioada medievală. Dar, deși multe dintre ele sunt extrem de cunoscute, precum Peleș, de exemplu, altele vin din negura timpului, dar puțini le știu istoria. Din ciclul „Turist prin țara mea!”, există un castel pe Valea Prahovei care rivalizează cu Peleş.

„Turist prin țara mea!” la castelul de pe Valea Prahovei care rivalizează cu Peleş

În primii ani ai Secolului al XX-lea, odată cu aducerea familiei de Hohenzollern pe tronul Principatelor, multe zone din România aveau să cunoască o evoluție fără precedent. Așa se va întâmpla și în Valea Prahovei, unde Regele Carol I avea să construiască de la zero una din cele mai elegante stațiuni montane a acelor ani din Europa.

Vorbim, așadar, despre stațiunea Sinaia, stiuată pe Valea Prahovei. Tot aici, același Carol I avea să-și construiască unul din cele mai frumoase domenii, Peleș, cu cele două binecunoscute castele, Peleș și Pelișor. Dar, puțini sunt cei care știu că pe același domeniu Peleș, mai există și castelul de pe Valea Prahovei care rivalizează cu Peleş.

 

Astfel, este vorba de așa-numitul Castel Foișor, de fapt locuința regelui Carol I și a reginei Elisabeta până la definitivarea impresionantului Castel Peleș, fiind de fapt

Castelul Foișor, casa Regelui Mihai I

Pe toată perioada cât avea să fie construit Peleș, familia regală a locuit aici. Toate figurile regale au locuit aici, inclusiv Ferdinand și Regina Maria, dar și Carol al II-lea și Regina Ana, iar viitorul moștenitor, prințul Mihai aici avea să vină pe lume, în anul 1921.

Ceea ce astăzi este numit Castelul Foișor avea să fie construit în perioada domniei lui Carol al II-lea, fiind un loc de lucru mai mult, iar dovadaă stau camerele construite în acest sens. La fel ca în locuința principală, și în interiorul acestui castel vizitatorul va descoperi sufragerii luxoase, pline de opulență, pe lângă o sală de teatru spectaculoas, saloane și spații private unde cei invitați aici discutau afaceri.

Castelul de pe Valea Prahovei care rivalizează cu Peleş. E la fel de frumos, dar puţini ştiu de el. Tu l-ai vizitat vreodată?

Castelul Foișor de astăzi era, de fapt, o casă de vânătoare construită pentru Regele Carol I, iar istoria acestei locații nu este ferită de probleme. Regele Carol al II-lea, care avea să locuiască aici, dar între 1932 și 1933, avea să dea ordin de reconstrucție și transformarea casei de vânătoare în castel, după incendiul din acea peroadă.

Reședința de vară a lui Carol al II-lea la castelul de pe Valea Prahovei care rivalizează cu Peleş

Micuțul prinț Mihai avea să vină pe lume aici, și tot aici, după reconstrucție, avea să locuiască și tatăl său, Carol al II-lea castelul Foișor devenind reșțedința de vară a familiei regale. Din păcate, castelul avea să intre în posesia statului, după venirea comuniștilor la putere, iar după 1966, la ordinele lui Nicolae Ceaușescu, clădirea principală avea să fie mărită, iar până în 1990, aici nu aveau acces decât cei care se ocupau cu administrarea întregului domeniu Peleș, precum și cei din cadrul personalui militar.

Însă, după anul 1990, cu eforturi extrem de mari și costuri pe măsură, întreg complexul avea să fie redat publicului spre vizitare, iar astăzi în zonă sunt și câteva pensiuni de agroturism, iar turiștii români și străini vizitează cele trei castele, încă fascinați de frumusețea lor.

Castelul de pe Valea Prahovei care rivalizează cu Peleş. E la fel de frumos, dar puţini ştiu de el. Tu l-ai vizitat vreodată?

Așa că, dacă nu ai ajuns aici, ar fi cazul să devii și tu „Turist prin țara mea!”, și să vizitezi castelul de pe Valea Prahovei care rivalizează cu Peleş.

Sursa – playtech.ro

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]

Oraşele cu cele mai salarii. În ce domenii se câștigă cel mai bine

  Oraşele cu cele mai salarii. Printre centrele urbane din România cu cele mai ridicate venituri salariale se regăsesc, în [...]

Horoscop financiar aprilie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar aprilie 2025. Luna aprilie vine cu un aer proaspăt în zona financiară, iar tranzitele planetare anunță schimbări importante [...]