Pentru elaborarea unui nou model de contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale se poartă discuţii

214

Luni 19 iulie 2021, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că a demarat, împreună cu Ministerul Sănătăţii, un proces ”amplu” de analiză şi consultare privind elaborarea unui noul model al contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi a normelor de aplicare ale acestuia.

Astfel, într-o primă etapă, în perioada 13 iulie – 31 august, vor fi colectate în format electronic propunerile de modificare a contractului-cadru şi a normelor de aplicare ale acestuia, conform unui comunicat CNAS.

CNAS a transmis invitaţii, pentru a contribui cu propuneri, către toţi actorii din sistem interesaţi să participe la elaborarea noului model de contract-cadru: colegii, patronate, sindicate, asociaţii profesionale şi patronale şi asociaţii de pacienţi reprezentative la nivel naţional.

„Este important să alocăm mai mult timp pentru elaborarea următorului contract-cadru, astfel încât să putem evalua cât mai bine reglementările pe care le va conţine acesta, necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de acordare a serviciilor în sistemul de sănătate. Împreună cu Ministerul Sănătăţii, ne-am propus un proces transparent de consultări şi negocieri, în care vocea fiecărui actor din sistem să fie auzită. Toate propunerile pe care le vom primi vor fi analizate şi centralizate, iar rezultatele analizei comune a Ministerului Sănătăţii şi a CNAS, precum şi minutele consultărilor şi negocierilor vor fi făcute publice”, a declarat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe, citat în comunicat.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata