Pentru lucrări de mentenanţă sunt deschise peste 100 de şantiere pe reţeaua feroviară

Compania CFR are peste 100 de şantiere deschise pe reţeaua feroviară, în care execută lucrări de mentenanţă în regie proprie, cu utilaje CFR şi cu personal feroviar de specialitate, lucrările având drept scop îmbunătăţirea capacităţilor de exploatare, se menţionează într-un comunicat remis vineri de CFR SA.
În acest program de mentenanţă a infrastructurii feroviare derulat de CFR SA seprevede să se desfăşoare pe linii din staţii sau pe anumite intervale de staţii şi include următoarele categorii de lucrări de specialitate- profilare mecanizată a prismei de piatră spartă; lucrări de buraj mecanizat; înlocuire şină, traverse, elemente de prindere; lucrări de rectificare nivel; defrişarea vegetaţiei; decolmatare mecanizată pentru asigurare scurgere aluviuni; înlocuire dale la trecerile la nivel şi asigurare vizibilitate.
În contextul lucrărilor de mentenanţă, în cadrul companiei, se execută fără implicaţii în circulaţia trenurilor, potrivit CFR SA.
Lucrările de mentenanţă se derulează pe raza Sucursalei Regionale CF Bucureşti, Sucursalei Regionale CF Timişoara, Sucursalei Regionale CF Braşov, Sucursalei Regionale CF Galaţi, Sucursalei Regionale CF Constanţa, Sucursalei Regionale CF Cluj şi Sucursalei Regionale CF Craiova.






