luni, 01 iunie 2026

Caută în Jurnalul Național

Utile

Ploi torențiale în mai multe zone din România

Daniela Preda · 22 august 2022 · Actualizat: 07:36
ploi

Luni, 22 august, o să plouă abundent în multe zone din ţară. Cerul rămâne acoperit de nori în sud-vest, pe unde vremea devine răcoroasă şi vor fi numai 22 de grade. Pe de altă parte, în sud-est se vor înregistra 33 de grade şi vom resimţi disconfortul termic ridicat.

Vremea în țară

În Dobrogea şi Bărăgan vor fi perioade însorite şi atmosfera va deveni înăbuşitoare. Temperaturile cresc până la 32-33 de grade în Bărăgan, iar după-amiază s-ar putea să apară o aversă, două.

De asemenea, vreme caldă găsim şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, pe unde maximele ating 31 de grade. Norii se înmulţesc şi, pe parcursul zilei, nu e exclus să vină o ploaie rapidă.

Vreme extremă lovește Europa. Trei cicloane aduc ploi torențiale și ninsori în mai multe țăriRecomandăriVreme extremă lovește Europa. Trei cicloane aduc ploi torențiale și ninsori în mai multe țări

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem soare cu nori şi temperaturile sunt suportabile, de la 26 la 30 de grade. Ploile apar îndeosebi în zonele mai înalte şi vor lăsa în urmă cantităţi mari de apă.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vor fi perioade cu averse abundente, însoţite de fenomene electrice. Aici se vor strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat, iar maximele ajung la 29 de grade.

În ţinuturile vestice o să plouă torenţial, cu tunete şi fulgere, iar cantităţile de apă pot depăşi 35 de litri pe metru pătrat. În Banat găsim vreme răcoroasă, cu temperaturi de la 22 de grade la Reşita, până la 26 de grade la Oradea.

RecomandăriCare vor fi zonele unde ploile pun stăpânire pe România şi vântul puternic se întoarce

În plus, instabilitatea persistă şi în Transilvania, pe unde aversele vor aduce peste 50-60 de litri de apă pe metru pătrat în zona Meridionalilor. Vor fi şi condiţii de grindină, şi de vijelii, iar maximele se opresc la 28 de grade.

Mai mult, în Oltenia luni nu vedem deloc soarele şi va fi destul de răcoare: cel mult 27 de grade. Sunt anunţate averse zdravene, însoţite de fenomene meteo severe, iar îndeosebi în zonele mai înalte se vor strânge cantităţi foarte mari de apă.

Totodată, temperaturile scad şi în ţinuturile sudice şi luni nu vor fi mai mult de 29 de grade. Şi pe-aici o să plouă torenţial, cu tunete şi fulgere: la deal şi la munte se vor acumula peste 50 de litri de apă pe metru pătrat.

În România, vine un nucleu de aer rece şi vor fi vijelii, ploi torențiale, vânt, iar temperaturile scadRecomandăriÎn România, vine un nucleu de aer rece şi vor fi vijelii, ploi torențiale, vânt, iar temperaturile scad

Vremea în București

În Capitală, luni vedem puţin soarele printre nori, însă o să vină şi câteva reprize de ploaie. Vântul va fi activ, iar temperatura scade faţă de ieri şi se opreşte la 31 de grade.

Marți vor mai fi ceva înnorări şi perioade cu averse, mai ales în prima parte a zilei şi, din nou, pe timpul nopţii. Maxima ajunge la 32 de grade.

Miercuri scăpăm de ploi, dar atmosfera devine înăbuşitoare: vor fi 34 de grade la umbră, vânt activ şi creşte disconfortul termic.

De asemenea, joi vom avea iarăși soare arzător şi un vânt ceva mai insistent pe timpul zilei. Spre seară şi la începutul nopţii vor fi unele înnorări, dar nu prea sunt semne de ploaie.