PPC se consolidează în România, fuziunea s-a oficializat: Rămâne o singură firmă de distribuție a energiei și una de furnizare, care sunt motivele fuziunii

De Jurnalul Național Actuale Companii Investiții 114 citiri
7 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Pe partea de distribuție, compania Rețele Electrice Muntenia absoarbe celelalte două companii de distribuție ale PPC, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea. Societatea de Adminsitrare a Participațiilor în Energie, care reprezintă statul român și este acționar în cele trei companii, a fost de acord cu fuziunea. Noua companie rezultată din fuziune se numește Rețele Electrice România, iar SAPE va deține circa 18% din acțiuni (avea anterior circa 25% din Banat, tot atât din Dobrogea și 10% din Muntenia.

Pe partea de furnizare a energiei electrice, vor fuziona cele două companii, PPC Energie și PPC Energie Muntenia, prima absorbind-o pe a doua. SAPE va avea 21% din capitalul noii companii, în condițiile în care, antrerior, deținea 10% din PPC Energie Muntenia și 37% din PPC Energie.

Acest tip de fuziune a mai fost practicat și de grupul Electrica, compania de distribuție și furnizare în care statul român deține cel mai mare număr de acțiuni. Acolo, cele trei distribuții, Electrica Transilvania Sud, Nord, și Muntenia Nord au fuzionat sub denumirea Distribuție Energie Electrică România (DEER).

De ce au fuzionat firmele?

 

Ce spune PPC România

“Acționarii companiilor de furnizare de energie din cadrul grupului PPC în România – PPC Energie și PPC Energie Muntenia – au aprobat fuziunea celor două societăți, în urma căreia PPC Energie va absorbi PPC Energie Muntenia. Procesul urmează să se deruleze pe parcursul acestui an, estimarea pentru finalizare fiind la data de 31 decembrie 2024.

Procesul nu va avea un impact asupra angajaților celor două societăți, angajații companiei absorbite urmând să fie preluați de către PPC Energie.

Fuziunea urmărește eficientizarea activității de furnizare, reducerea impactului volatilității pieței de energie din România, precum și îmbunătățirea flexibilității strategice, pentru a asigura clienților servicii de calitate la costuri optime.

Asigurarea unei administrări mai raționalizate și mai eficiente va fi realizată prin creșterea capacității de a asigura lichidități și de a optimiza utilizarea numerarului, reducerea costurilor aferente finanțărilor externe, reducerea costurilor medii de achiziție a energiei, îmbunătățirea capacităților de deservire a clienților prin crearea unei interfețe și a unei experiențe integrate, simplificarea structurii grupului și procesului corporativ”, arată PPC România

Ce spune Rețele Electrice

“Acționarii companiilor de distribuție de energie electrică din cadrul grupului PPC în România – Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea – au aprobat fuziunea celor trei societăți.

Astfel, Rețele Electrice Muntenia va absorbi ceilalți doi operatori de distribuție, compania rezultată urmând să fie denumită Rețele Electrice România SA. Aceasta din urmă va prelua toate activele și pasivele, drepturile și obligațiile societăților absorbite. De asemenea, angajații societăților absorbite vor fi preluați de către Rețele Electrice România.

Tot acest proces urmează să se deruleze în lunile următoare, estimarea pentru finalizare fiind la data de 30 noiembrie 2024.

Fuziunea a avut în vedere cele mai bune practici la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, unde grupurile care includeau mai multe societăți de distribuție de energie electrică au luat decizii de a le fuziona într-o singură entitate.

În plus, procesul de fuziune urmărește asigurarea eficienței operaționale pe termen mediu și lung, creșterea flexibilității investițiilor prin alocări de capital mai flexibile și mai rapide pe tot parcursul ciclului de reglementare, creșterea vitezei de dezvoltare a rețelei prin eliberarea de resurse financiare pentru reinvestiții și îmbunătățirea accesului la capital, precum și prin posibilitatea de a face investiții mai eficiente în cadrul unui „portofoliu complet”.

În urma acestor fuziuni, compania nouă va putea crește conectivitatea la rețea a capacităților de producție de energie regenerabilă, prin eliberarea de resurse financiare ce vor putea fi alocate invesțiilor în modernizarea și digitalizarea rețelelor, va putea reduce timpii de nefuncționare prin creșterea flexibilității alocării resurselor dedicate activităților de mentenantă și prin creșterea posibilității de a realiza în o pondere mai mare activități de mentenanță predictivă decât reactivă. Alte efecte benefice vor fi creșterea capacității și a vitezei de conectare la rețea a prosumatorilor și a infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice, creșterea rezilienței și a securității energetice, în special în perioadele de criză, prin sporirea flexibilității în alocarea și dispecerizarea materialelor, resurselor și personalului.

Mai mult, va fi standardizat modelul de afaceri și va fi simplificată structura grupului și procesului corporativ prin luarea deciziilor la nivelul unei singure entități. Toate acestea vor duce la reducerea costurilor administrative și operaționale, pentru a majora calitatea serviciilor de distribuție, cu costuri optime pentru clienți”

În data de 25 octombrie 2023, grupul elen Power Power Corporation (PPC) a anunțat finalizarea tranzacției prin care a achiziționat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, aceasta fiind prima sa extindere majoră pe piața externă.

După tranzacție, PPC a devenit principala companie de utilități din Europa de Sud-Est, activând în producerea, distribuția și furnizarea de energie electrică, precum și vânzarea de produse și servicii avansate de energie în Grecia, România și Macedonia de Nord.

PPC are o capacitate instalată totală de 10,7 GW, formată din centrale termice, hidro și de energie regenerabilă, cu o producție anuală de peste 20 TWh. În segmentul de distribuție, valoarea totală a activelor reglementate ale companiei ajunge la aproximativ 4,3 miliarde de euro. Grupul PPC este principalul furnizor de energie electrică în Grecia și România, deservind un total de 8,7 milioane de clienți, furnizându-le peste 35 TWh de energie electrică, precum și o gamă largă de produse și Servicii energetice.

Sursa – www.economica.net