Preţurile la pompă ale carburanţilor reflectă cotaţiile internaţionale Platts

Preţurile carburanţilor în staţiile de alimentare au o evoluţie similară cu cea a cotaţiilor internaţionale Platts pentru benzină şi motorină, însă cu o diferenţă de câteva zile, a constatat Consiliul Concurenţei în urma unui studiu care reanalizează modul în care modificările cotaţiilor se transmit în preţurile la pompă.
Astfel că, analiza, pe baza informațiilor din perioada iulie 2019 – iunie 2022, a confirmat observaţiile anterioare (perioada 2016 – 2018) şi anume că preţurile din țara noastră urmează atât creşterile, cât şi reducerile cotaţiilor internaţionale.
„Cotaţia Platts este un preţ de referinţă internaţional pe piaţa benzinei sau motorinei şi reprezintă o valoare reflectată de cererea, oferta şi tranzacţiile realizate între traderi pe piaţa angro a combustibililor. Cotaţiile Platts nu sunt date publice, iar pe termen lung tind să urmeze acelaşi trend cu preţurile barilului de petrol”, se precizează într-un comunicat remis, miercuri 14 septembrie, AGERPRES.
Astfel că, atunci când cotaţiile internaţionale Platts la benzină şi motorină cresc, se majorează şi preţul la pompă al carburanţilor în România, iar când cotaţiile scad, se micșorează preţul acestora în staţiile de alimentare.
De asemenea, cea mai mare parte a ajustării preţurilor la pompă se produce în interval de o săptămână, atât la creşterea, cât şi la scăderea cotaţiei internaţionale de referinţă Platts.
Mai mult decât atât, o transmitere asimetrică a modificărilor cotaţiilor Platts în preţurile carburanţilor ar fi reprezentat un indiciu al existenţei unor comportamente de piaţă incorecte.
Analiza a fost făcută pentru ambele tipuri de combustibil, benzină standard şi motorină standard, folosind medii săptămânale puse la dispoziţie de următorii furnizori de carburanţi: Mol, OMV, Petrom, Rompetrol, Gazprom, Socar.







