Profitul net în primul trimestru al Transelectrica a fost în creştere cu 6% şi o triplare a investiţiilor realizate

84

Compania Transelectrica raportează un profit net de 82 de milioane de lei în primul trimestru din 2021, cu 6% mai mare decât rezultatul obţinut în perioada similară a anului trecut, şi o triplare a valorii investiţiilor realizate, potrivit unui comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES.

În plan general, gradul de realizare a investiţiilor în trimestrul I faţă de totalul programat pentru întreg anul este de 27%.

„Abordarea strategică prudentă în direcţia reducerii costurilor companiei şi eficientizării activităţilor investiţionale, adoptată de managementul companiei începând cu anul trecut, produce rezultate pozitive şi în primul trimestru al anului 2021. Astfel, compania a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 82 de milioane, în contextul unui profit bugetat de 70 de milioane de lei pentru întreg anul 2021. Creşterea profitabilităţii în primul trimestru al anului 2021 a fost obţinută, în principal, prin reducerea tuturor costurilor operaţionale, precum şi prin gestionarea eficientă a resurselor disponibile în conturile companiei”, se menţionează în comunicat.

Consolidarea permanentă şi extinderea infrastructurii de transport preocupările principale ale conducerii CNTEE Transelectrica, prin modernizarea acesteia pe baza celor mai performante tehnologii, asigurându-se condiţiile necesare pentru ca reţeaua electrică de transport să corespundă cerinţelor actuale şi viitoare de piaţă, conform sursei citate. În acest sens, investiţiile reprezintă obiectivul principal pentru 2021.

„Pentru îndeplinirea cerinţelor impuse de reglementările tehnice şi operaţionale ale Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) şi ENTSO-E, Transelectrica implementează un amplu program de modernizare şi dezvoltare, riguros fundamentat tehnic şi economic, care urmăreşte îndeplinirea misiunii fundamentale a companiei şi anume asigurarea siguranţei în funcţionarea SEN, dar şi dezvoltarea infrastructurii energetice a ţării”, dă asigurări Transelectrica.

În perioada de referinţă, compania derulează proiecte de investiţii majore, aflate în diverse stadii de execuţie, unele dintre ele urmând a fi recepţionate ca mijloace fixe în următoarea perioadă. Astfel, în primul trimestru al anului 2021, Transelectrica a realizat 27% din întreg planul anual de investiţii asumat de managementul companiei pentru întreg anul, respectiv 88,4% din valoarea bugetată pentru primele trei luni.

În planurile pentru anul 2021, Transelectrica şi-a propus investiţii consistente în valoare de peste 307 milioane de lei, iar analiza financiară arată că gradul de realizare a investiţiilor în trimestrul I al anului 2021, faţă de trimestrul I al anului 2020, este de 158,6%.

A inregistrat o creştere de 20% a veniturilor totale operaţionale realizate în primele trei luni ale anului 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, respectiv 726 de milioane de lei, faţă de 603 milioane de lei în primul trimestru al anului 2020. Majorarea veniturilor a fost determinată, în principal, de creşterea cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, de majorarea tarifului mediu de transport şi de creşterea veniturilor realizate pe piaţa de echilibrare.

În contextul productivităţii, cantitatea totală de energie electrică transportată în trimestrul I 2021 a crescut cu aproximativ 4%, respectiv 14,93 TWh în T1 2021, faţă de 14,41 TWh în T1 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020.

-Pe zona principală a activităţilor de bază (transport şi dispecerizare SEN), s-a înregistrat o creştere de 5% a veniturilor, determinată în principal de creşterea cu 15% a veniturilor din transport şi a altor venituri pe piaţa de energie.

-Pe zona principală a activităţilor cu profit zero, s-a înregistrat o creştere de 38%, determinată în principal de majorarea veniturilor pe piaţa de echilibrare.

„Menţinerea Ratingului Ba1 (Corporate Family Rating) cu perspectiva pozitivă acordat de agenţia Moody’s Investors Service arată că Transelectrica are un profil financiar solid cu nivel redus de îndatorare şi valori financiare puternice, stabile şi predictibile”, se mai spune în comunicat.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata