Radu Mazăre a dezmințit condamnarea de 9 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor

0 96

Contestația lui Radu Mazăre a fost depusă luni, însă nu a fost stabilit încă un termen. De acest caz se ocupă avocații lui deoarece Mazăre este plecat în afara României din anul 2017.

Fostul primar al Constanței a depus luni o cerere prin care contestă condamnarea primită, de 9 ani de închisoare. Radu Mazăre este în afara țării din 2017, la momentul actual fiind în Madagascar însă, cu ajutorul avocaților săi, a reușit să depună o contestație în anulare față de decizia ÎCCJ prin care a fost condamnat în cazul dosarului retrocedării plajelor la 9 ani de închisoare cu executare, în mod definitiv.

Contestația în anulare a fost depusă la instanța supremă, cauza fiind în camera preliminară, conform site-ului ÎCCJ. Până în momentul de față se pare că nu a fost stabilit un termen de judecată.

Pe data de 8 februarie, judecătorii instanţei supreme l-au condamnat pe fostul Primar al Constanței la 9 ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. În primă instanță, Radu Mazăre a fost judecat de către Curtea de Apel București, în iulie 2017 în același dosar și a primit o pedeapsă de doar 4 ani.

O pedeapsă asemănătoare cu a fostului primar Mazăre a fost primită de către Cristian Borcea. Acesta a primit 5 ani de închisoare cu executare. După ce a fost eliberat condiționat acum câteva luni, Cristi Borcea s-a întors în detenție, ulterior acesta achitându-se de pedeaspă.

Radu Mazăre, alături de alți funcționari, a fost acuzat pentru atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje și faleze din Constanța). Prejudiciul faptei sale estimat de către DNA se ridică până la suma de 114 milioane de euro. După nouă ani de procese și opt amânări consecutive de pronunțare ale sentinței, instanța a luat decizia.

 

 

Sursa: ciao.ro

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

x