joi, 11 iunie 2026 ☁️Columbus30°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Sănătate

Studiu pe 50 de pacienți dezvăluie cum agravează stresul eczemele

Delia Matei · 21 martie 2026 · Actualizat: 10:41
stres eczeme

Se știa de multă vreme că stresul psihologic poate înrăutăți eczemele, dar mecanismul exact a rămas un mister. O nouă cercetare, realizată pe un eșantion de peste 50 de persoane, explică în sfârșit cum sistemul nervos influențează direct inflamația pielii, confirmând ceea ce mulți pacienți simțeau pe propria piele.

Stresul și celulele imunitare

O echipă de la Universitatea Fudan din China a comparat nivelul de stres raportat de participanții la studiu cu severitatea inflamației și, mai ales, cu nivelul eozinofilelor din sânge și piele. E drept că legătura părea intuitivă, dar datele au confirmat-o clar. Rezultatele au arătat o corelație directă: nivelurile mai mari de stres sunt asociate cu forme mai severe ale bolii. Interesant este că diferența a fost observată în principal prin niveluri mai ridicate de eozinofile (un tip de globule albe implicate în reacțiile inflamatorii), nu prin modificări ale altor celule imunitare.

Aceste celule ajută în mod normal organismul să lupte, dar când sunt activate în exces, lucrurile stau puțin diferit. Ele contribuie direct la inflamația pielii.

Lărgirea arterelor cerebrale provoacă AVC lacunar. Datele studiului clinic pe 229 de paciențiRecomandăriLărgirea arterelor cerebrale provoacă AVC lacunar. Datele studiului clinic pe 229 de pacienți

Traseul de la creier la piele

Dar cum ajunge, pe bune, un gând stresant să provoace mâncărime? Folosind modele experimentale și tehnici avansate de imagistică, cercetătorii au urmărit semnalul de la creier la piele. Analiza a arătat că stresul activează neuronii simpatici, cei implicați în reacția de „luptă sau fugi”. Aceștia transmit semnale direct către piele, unde declanșează activarea eozinofilelor. Odată activate, celulele intră într-un mod de acțiune mai agresiv, agravând inflamația, erupțiile cutanate și mâncărimea.

„Descoperirile aprofundează înțelegerea noastră asupra rolului neuronilor simpatici în inflamația pielii și pot contribui la dezvoltarea unor strategii țintite pentru tratarea bolilor cutanate”, au transmis cercetătorii chinezi.

Confirmarea a venit dintr-un experiment pe șoareci. Când animalele au fost modificate genetic pentru a avea mai puține eozinofile, legătura dintre stres și agravarea eczemelor a dispărut în mare parte, deși afecțiunea nu a fost eliminată complet.

Studiul pe 22 de pacienti cu diabet schimba regulile dietei. Fereastra de 9 ore da rezultateRecomandăriStudiul pe 22 de pacienti cu diabet schimba regulile dietei. Fereastra de 9 ore da rezultate

Întrebări rămase și „memoria” inflamației

Și totuși, povestea nu e completă. Într-un comentariu separat, imunologii Nicolas Gaudenzio și Lilian Basso de la Universitatea din Toulouse sugerează o idee fascinantă. Ei cred că creierul ar putea păstra o „memorie” a inflamațiilor anterioare ale pielii, care este reactivată în perioadele de stres. V-ați gândit vreodată la asta?

Rămân însă multe de clarificat. „Nu este clar cum diferitele tipuri de stres psihologic activează această axă neuro-imunitară și nici dacă alte celule sau subtipuri neuronale sunt implicate”, au arătat cei doi oameni de știință francezi.

Următorul pas este să se verifice dacă mecanisme similare există și în alte boli inflamatorii sensibile la stres, cum ar fi psoriazisul sau bolile inflamatorii intestinale.

Un studiu dezvaluie ca o cafea de seara poate creste comportamentul riscantRecomandăriUn studiu dezvaluie ca o cafea de seara poate creste comportamentul riscant

O afecțiune care afectează 10% din adulți

Dincolo de cifre, vorbim de o problemă reală. Eczemele afectează până la 10% dintre adulți, iar dermatita atopică este cea mai frecventă formă a bolii. Aceasta poate provoca mâncărimi intense, durere și tulburări de somn, afectând serios calitatea vieții.

Descoperirea aceasta schimbă fundamental abordarea. Gestionarea stresului nu mai trebuie privită doar ca o recomandare generală, ci ca o componentă esențială a tratamentului, cu un impact direct și măsurabil asupra evoluției bolii.