Studiu pe 72.000 de oameni arată cum tutunul și canabisul micșorează creierul

Consumul de canabis și tutun, fie separat, fie combinat, poate modifica structura creierului și duce la un volum cerebral mai mic. Concluzia aparține unui studiu amplu, care a analizat datele din peste 103 cercetări anterioare cu peste 72.000 de participanți. Ambele substanțe sunt asociate cu reducerea volumului în anumite regiuni cerebrale.
Iar aceste schimbări devin și mai evidente în timp.
Analiza arată că tutunul, în special, a fost asociat cu modificări în mai multe zone ale creierului. Acestea includ volume mai mici ale amigdalei, ale cortexului insular, implicat în conștientizarea de sine și emoții, și ale pallidumului, o structură importantă pentru mișcare și motivație. În comparație cu nefumătorii, persoanele care consumă tutun prezintă un declin mai rapid al volumului de materie cenușie. Aceasta este un indicator al sănătății creierului, strâns legat de performanța cognitivă și de echilibrul mintal.
RecomandăriUn studiu pe 14.000 de oameni arată la ce vârstă devenim bătrâniCe mecanisme sunt activate în creier
Cele două substanțe au efecte psihoactive care influențează direct funcționarea creierului. În cazul canabisului, principalul compus activ este THC (tetrahidrocanabinolul). Acesta acționează asupra receptorilor CB1, care sunt implicați în reglarea durerii, a anxietății și a apetitului.
Nicotina din tutun acționează, în schimb, asupra receptorilor nicotinici ai acetilcolinei (nAChRs). Aceștia sunt esențiali pentru comunicarea dintre neuroni și pentru procesele de învățare și adaptare.
Un fenomen global cu peste 2 miliarde de consumatori
La nivel global, consumul acestor substanțe atinge cote uriașe. Aproximativ 1 din 20 de adulți consumă canabis, ceea ce înseamnă în jur de 228 de milioane de oameni, iar numărul este în continuă creștere. Tutunul este folosit de aproape 1,8 miliarde de persoane și provoacă peste 8 milioane de decese în fiecare an, potrivit datelor centralizate.
RecomandăriStudiu pe 74.000 de oameni – apa sărată crește riscul de hipertensiune cu 26%Pentru a înțelege mai bine aceste efecte, cercetătorii au combinat trei tipuri de studii. Au fost folosite comparații între consumatori și neconsumatori, cercetări pe termen lung, dar și analize genetice. Rezultatele finale indică faptul că atât canabisul, cât și tutunul sunt asociate cu scăderi de volum în regiuni precum amigdala, cortexul insular, pallidumul și materia cenușie.
Mai exact, datele genetice sugerează că un consum mai mare de țigări este legat de un hipocamp mai mic, zona responsabilă pentru memorie și învățare, se arată în raportul publicat de jurnalul Addiction.







