Topirea gheții din Antarctica este predictibilă 30-50 de ani
Comunitățile de coastă și guvernele trebuie să decidă. Unde mai construiesc, ce protejează și ce mută? Acum au un interval de 30-50 de ani în care contribuția Antarcticii la creșterea nivelului mării poate fi estimată cu un grad ridicat de încredere. Un nou studiu publicat în revista Nature arată că pierderea de gheață din Antarctica rămâne puternic și constant predictibilă până la jumătatea secolului.
Până în anul 2100, rapoartele Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) arată un risc major. Nivelul global al mării ar putea crește cu peste doi metri în scenarii cu emisii ridicate, dacă părți mari ale calotei glaciare antarctice se prăbușesc. Față de această proiecție, noua cercetare separă mai clar următorii 30-50 de ani. Acesta este intervalul în care modelele pot fi folosite cu mai multă încredere pentru planificare.
Miza este directă pentru statele de coastă. O astfel de creștere a nivelului mării ar pune în pericol de inundații un sfert din proprietățile rezidențiale din Australia. Ar putea face nelocuibile zone întinse din teritoriile suverane din Pacific, forțând sute de milioane de oameni să-și părăsească locuințele. Pentru guverne, asta înseamnă că deciziile privind infrastructura, folosirea terenurilor sau relocarea comunităților nu mai pot fi amânate, în așteptarea unei certitudini perfecte pe termen lung.
Conform scenariului pesimist al IPCC, rata creșterii nivelului mării provocată doar de pierderea de gheață din Antarctica s-ar putea aproape dubla în următorii 30 de ani. Tocmai aici apare utilitatea practică a studiului: oferă o bază mai solidă pentru măsuri de adaptare înainte ca incertitudinea să crească spre sfârșitul secolului.
Ce pot face guvernele în intervalul considerat predictibil
Cercetătorii propun o abordare în două etape pentru factorii de decizie. Prima este folosirea prognozelor pe termen scurt, cu încredere ridicată, pentru planificare și adaptare. A doua este asumarea faptului că, pe termen lung, incertitudinea devine mult mai mare.
Deciziile vizează infrastructura de coastă, relocarea comunităților și utilizarea pe termen lung a terenurilor, teme invocate explicit de autorii cercetării. Cum relatează Sciencedaily, studiul mută accentul de la un avertisment general despre anul 2100 la o fereastră concretă în care statele pot lucra cu proiecții mai stabile.
Dr. Felicity McCormack, cercetător la Universitatea Monash și Securing Antarctica’s Environmental Future, a explicat de ce autorii consideră util acest orizont intermediar.
„Dacă modelele calotei glaciare reproduc cu acuratețe ratele de pierdere a gheții pe care le observăm astăzi, putem avea încredere să folosim aceleași modele pentru a prezice în mod fiabil contribuția Antarcticii la creșterea nivelului mării în următorii 30-50 de ani. Prezicerea exactă a cât de mult și cât de repede va crește nivelul global al mării oferă informații vitale pentru planificarea costieră viitoare și politicile guvernamentale.”
Mesajul studiului nu este că riscul s-a redus. Este că partea mai apropiată a problemei poate fi măsurată suficient de bine pentru ca autoritățile să decidă mai devreme unde investesc și ce protejează.
De ce încrederea scade după jumătatea secolului
Spre sfârșitul secolului XXI, încrederea în prognoze scade. Atunci devine mai probabilă apariția unor procese fizice care pot accelera rapid pierderea de gheață, inclusiv retragerea gheții care se sprijină pe rocă situată sub nivelul mării.
Aceasta este diferența față de avertismentele climatice mai vechi, care insistau mai ales asupra gravității consecințelor până în 2100. Noul studiu adaugă o nuanță importantă. Termenul scurt și mediu pot fi tratate diferit de termenul lung, tocmai pentru că gradul de predictibilitate nu este același.
Dr. Felicity McCormack a susținut că îmbunătățirea modelelor poate reduce această marjă mare de incertitudine pe termen lung.
„Descoperirile cercetării oferă o foaie de parcurs pentru planificarea climatică viitoare. Prin îmbunătățirea modului în care modelele calotei glaciare reprezintă procesele fizice critice care duc la retragerea rapidă a calotei, putem reduce incertitudinea profundă care afectează fiabilitatea proiecțiilor pe termen lung privind creșterea nivelului mării.”
Și profesorul Steven Chown, director al SAEF, a legat rezultatul de decizii concrete, nu de o relaxare a riscului.
„Predictibilitatea identificată în această cercetare nu reduce riscul pe termen lung; în schimb, oferă o perioadă definită în care să acționăm cu mai multă încredere. Îmbunătățirile sistemelor de observație și dezvoltarea modelelor calotei glaciare se vor traduce direct în proiecții mai fiabile ale nivelului mării pentru orizonturi de planificare pe termen scurt.”
Același profesor a indicat și miza geopolitică din Indo-Pacific. Guvernele insulelor din Pacific au nevoie de proiecții fiabile pe termen scurt pentru decizii privind infrastructura, relocarea comunităților și folosirea terenurilor. Angajamentul în știința nivelului mării și în planificarea adaptării reprezintă, potrivit lui, și o responsabilitate regională.
