Tranzacţiile de închiriere pe piaţa birourilor din Bucureşti, în T1, au fost în scădere cu 9%

93

În prezent,  volumul tranzacţiilor de închiriere pe piaţa birourilor din Bucureşti a scăzut cu 9%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 48.000 de metri pătraţi, relevă datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, publicate joi.

Pe de altă parte, ponderea contractelor de preînchiriere a crescut de la 20% la 46%, în timp ce în cazul contractelor de reînnoire s-a înregistrat un recul în acest an, la 29%, faţă de o medie anuală de 45%, în 2020.

În ceea ce priveşte livrările, în perioada de referinţă, au fost finalizate clădirile Campus 6.2, parte a proiectului Campus 6 dezvoltat de Skanska în zona Politehnica, şi Millo Offices, un proiect realizat de Forte Partners în zona centrală a Bucureştiului, cele două imobile având o suprafaţă cumulată de aproape 30.000 mp.

„Comparativ, în primul trimestru al anului 2020 au fost date în folosinţă în Bucureşti spaţii noi de birouri cu o suprafaţă de 79.000 de metri pătraţi. Cu toate acestea, livrările din acest an vor fi peste nivelul din 2020, când au fost finalizate proiecte de 155.000 mp, ţinând cont că până la finalul anului în curs sunt aşteptate alte noi livrări de spaţii de birouri moderne de aproximativ 220.000 de metri pătraţi”, se arată în raportul de specialitate.

La stocul comercial (destinat închirierii) de clădiri de birouri din Bucureşti, a ajuns la circa 2,98 milioane de metri pătraţi, alte imobile cu o suprafaţă de aproximativ 150.000 de metri pătraţi fiind ocupate de către proprietari, în vreme ce proiecte cu o suprafaţă totală de 370.000 de metri pătraţi se află în acest moment în construcţie, fiind programate pentru livrare în perioada 2021 – 2023.

Pe acest fond, rata de neocupare (contractuală) a spaţiilor se situează la 13,5%, remarcându-se o diferenţă semnificativă între spaţiile de clasa A (10,7%) şi cele de clasa B (22,1%). „Deşi asistăm la o revenire etapizată a angajaţilor la birou, gradul de utilizare a acestora a rămas momentan la un nivel relativ scăzut, de circa 40 – 50%, în condiţiile în care majoritatea companiilor preferă să funcţioneze în continuare în sistem Work from Home sau hibrid”, se menţionează în raport.

Pâna acum, printre cele mai importante proiecte de birouri aflate în construcţie se află: One Cotroceni Park, J8 Office Park, Globalworth Square, U Center, Miro Offices, Ţiriac Tower, Dacia One, Equilibrium II, @Expo sau Sema London & Oslo. În aceste cazuri, dezvoltatorii au semnate contracte de preînchiriere pentru circa 60% dintre spaţii.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesionişti şi colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor.

La nivel global, Cushman & Wakefield are 50.000 de angajaţi în 60 de ţări.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata