Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Economie

UE a exportat în 2021 produse agricole în valoare de 196,9 miliarde de euro.

Ionut Badea · 25 martie 2022 · Actualizat: 16:52
grâu 1

Din datele publicate vineri, 25 martie, de oficiul european de statistică reiese că UE a exportat anul trecut produse agricole în valoare de 196,9 miliarde de euro. În acelaşi timp, au fost importate produse agricole în valoare de 150 de miliarde de euro, rezultând astfel într-un surplus de 46,9 miliarde de euro.

UE a exportat anul trecut produse agricole în valoare de 196,9 miliarde de euro. Cifre oficiale Eurostat

Aatfel, valoarea schimburilor comerciale cu produse agricole între UE şi restul lumii a ajuns la 347 miliarde de euro anul trecut, cu 20,7 miliarde de euro mai mult decât în 2020, şi mai mult decât dublu faţă de o valoarea înregistrată în anul 2002, echivalentul unei creşteri medii anuale de 4,8%.

Între anii 2002-2021, exporturile de produse agricole ale UE au crescut cu 5,4%, mai rapid decât importurile (4,2%), indică cifrele înregistrate de oficiul european de statistică (Eurostat).

UE a importat 138 de milioane de tone de produse agricole în 2021

În plus, UE a importat 138 de milioane de tone de produse agricole anul trecut şi a exportat 140 de milioane de tone. Blocul comunitar a exportat în special produse alimentare (54%), urmate de produse de origine animală (22%) şi vegetală (20%). În cazul importurilor, cea mai mare pondere au avut-o produsele de origine vegetală (39%), urmate de produsele alimentare (32%) şi produsele de origine animală (19%).

Datele Eurostat indică și că anul trecut Marea Britanie a fost principala destinaţie pentru exporturile de produse agricole ale UE (42 de miliarde de dolari sau 21% din total) şi a doua destinaţie pentru importurile de produse agricole ale UE, după Brazilia (ambele cu 13 miliarde de euro sau 9% din total).

Tot anul trecut, circa 4% din exporturile UE de produse agricole au avut ca destinaţie Rusia(7,1 miliarde de euro, în special produse vegetale şi produse alimentare), în timp ce 5% din importurile blocului comunitar au provenit din Ucraina (6,9 miliarde de euro, în principal produse vegetale, uleiuri şi grăsimi).

Cum a afectat invazia rusă situația alimentară din Ucraina?

Conform informațiilor transmise, în prezent mii de persoane din Herson se luptă cu soldații ruși pentru a avea acces la produsele alimentare și medicamentele trimise de autoritățile ucrainene, transmite Sky News.

Precizăm că armata rusă a ocupat oraşul respectiv de pe 2 martie, conform Le Monde. Luni, 21 martie, trupele ruse au tras în aer focuri de avertisment şi au folosit gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru împrăștierea a sute de manifestanți furioși. Conform autorităților ucrainene, patru persoane au fost rănite, iar alți doi oameni sunt în prezent spitalizați.

Întrucât situația actuală din Ucraina se înrăutățește treptat, milioane de civili au hotărât să plece urgent din propria țară.