Un băiat de 12 ani a murit după ce a fost împușcat pe o stradă din New York

Un băiat în vârstă de 12 ani a murit după ce a fost împușcat, joi seară la New York, în timp ce se afla într-un automobil în compania unei femei care a fost rănită şi a unei fete care a scăpat nevătămată, au transmis poliţia şi primăria din metropola americană.
Aşadar, incidentul a avut loc în cartierul Brooklyn, cu puţin timp înaintea orei locale 20:00 (00:00 GMT). La sosirea la locul incidentului, poliţiştii au constatat că o maşină în care se aflau trei persoane era staţionată pe stradă, a precizat Michael Kemper, inspector în cadrul Departamentului de poliţie din New York (NYPD).
”Pe locul pasagerului se afla un băiat de 12 ani asupra căruia se trăsese de mai multe ori. El a decedat pe loc”, a declarat poliţistul, care a evocat un ”incident groaznic”.
Acesta a mai spus că o femeie în vârstă de 20 de ani, aflată la volan şi rănită de mai multe gloanţe, a fost transportată la spital pentru a fi operată, notează Agerpres. Pe bancheta din spate a automobilului se afla o fetiţă de opt ani, care din fericire nu a fost atinsă de gloanţe.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, maşina parcase pentru ca femeia şi cei doi copii să cumpere mâncare, atunci când ”au fost trase focuri de armă care au traversat vehiculul”, a mai precizat Kemper.
Mai mult decât atât, acesta nu a precizat dacă victimele au fost vizate sau ele au fost lovite întâmplător de gloanţe pierdute.
”Atât timp cât vom avea arme de foc într-un sistem care încurajează recidiva, vor continua să existe scene de crime ca aceasta”, a precizat în faţa presei primarul metropolei New York, Eric Adams, un fost poliţist afro-american.
Acesta şi-a preluat mandatul de primar în ianuarie pe baza unui program de combatere a criminalităţii şi a propagării ilegale a armelor de foc în New York.







