Un studiu a analizat 42 de programe anti-violență în 14 țări
Peste 20.000 de articole au fost analizate într-un studiu care a selectat 50 de texte despre 42 de programe dedicate bărbaților care recurg la violență domestică și familială. Studiul arată că aproape 75% dintre aceste intervenții se abat de la modelul standard de terapie de grup, dar primesc finanțare modestă și rareori sunt evaluate pe termen lung.
În 2024, premierul Australiei a declarat violența domestică și familială criză națională, iar aproape jumătate dintre cele 42 de intervenții identificate de studiu proveneau din Australia. Autorii precizează că această pondere mare nu înseamnă automat un avans al Australiei, ci reflectă și preferința publicațiilor academice pentru cercetarea în limba engleză și cea occidentală.
Miza este directă: un program prost conceput sau oprit înainte de a fi verificat lasă victimele în pericol. Autorii studiului au formulat explicit această diferență dintre politica publică și efectul său concret asupra unei familii.
„Un program care funcționează și intervine în violența domestică și familială poate însemna că o femeie rămâne în siguranță. Un program care nu funcționează, sau care nu este niciodată finanțat suficient de mult pentru a afla, lasă aceeași femeie și copiii ei în pericol.”
Programele standard au fost cel mai des folosite în Australia, în timp ce intervențiile non-tradiționale au apărut frecvent ca proiecte pilot, pe termen scurt și cu finanțare limitată. În afara Australiei și Noii Zeelande, abordările bazate pe comunitate au fost comune, implicând bărbatul care folosește violența, dar și mediul din care provine, cum relatează Phys.
Dintre cele 42 de programe, doar două au fost concepute pentru a include populații diverse, inclusiv refugiații Rohingya din Malaezia. Popoarele indigene, persoanele LGBTQIA+, migranții și persoanele cu dizabilități apar aproape deloc în designul inițiativelor.
Exemplele din studiu confirmă această direcție. Programul HERrespect din Bangladesh, derulat în fabrici de confecții, a folosit scenete și piese de teatru într-un model de „edu-tainment”, dar nu a primit finanțare suficientă pentru o evaluare solidă a efectelor în timp. În India, programul Parivartan a lucrat cu tineri atleți de crichet și cu antrenorii lor, mizând pe prevenție și intervenție în interiorul comunității sportive. Rainbow Door, singura linie de asistență pentru violență domestică și familială destinată persoanelor LGBTQIA+ din Australia, cu bază în Victoria, a arătat un impact clar în timpul carantinei COVID, însă are nevoie de finanțare și extindere suplimentare.
„Nu există o soluție universală pentru violența domestică și familială, iar politicile noastre de finanțare și reglementare trebuie să reflecte acest lucru.”
Studiul concluzionează că programele care încearcă formule diferite există deja, dar fără finanțare stabilă și verificare în timp rămân experimente izolate, nu politici care pot fi extinse.
