luni, 27 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Lifestyle

Un supliment alimentar la modă s-a dovedit ineficient. Studiu

Silviu Ungureanu · 20 octombrie 2025 · Actualizat: 11:46
capsules 1079838 1280

Un supliment alimentar popular s-a dovedit ineficient. Studiu. Controversat și tot mai întâlnit în suplimentele alimentare moderne, cromul trivalent continuă să fie promovat ca un nutrient esențial pentru controlul glicemiei. Cu toate acestea, experții atrag atenția că această reputație nu este susținută de dovezi științifice solide.

Ce conțin suplimentele alimentare cu adevărat Ghid complet al ingredientelor
RecomandariCe conțin suplimentele alimentare cu adevărat Ghid complet al ingredientelor

Neil Marsh, profesor de chimie la Universitatea din Michigan, citat de Daily Mail, afirmă că, după aproape opt decenii de cercetări, concluziile arată că suplimentele cu crom nu au un efect semnificativ asupra sănătății.

Acest compus se regăsește frecvent în formulele de multivitamine, dar și ca produs individual, însă studiile nu au evidențiat beneficii clare ale consumului. Profesorul Marsh subliniază că o deficiență reală de crom este extrem de rară, ceea ce pune sub semnul întrebării necesitatea suplimentării.

Cum să-ți fortifici imunitatea, în sezonul de toamnă fără medicamente sau suplimente alimentare?
RecomandariCum să-ți fortifici imunitatea, în sezonul de toamnă fără medicamente sau suplimente alimentare?

Un alt aspect semnificativ este rata foarte scăzută de absorbție: organismul reține doar aproximativ 1% din cromul ingerat, în timp ce alte metale esențiale sunt absorbite în proporție de până la 25%. Deși unele cercetări mai vechi sugerau că suplimentele cu crom ar putea stabiliza glicemia sau îmbunătăți performanțele fizice, studiile recente nu au confirmat aceste efecte. Nu există nicio dovadă că oamenii sau animalele au nevoie de crom pentru îmbunătățirea vreunei funcții a organismului.

Ideea utilității cromului

Cât de mult reduc stresul suplimentele alimentare cu sinbiotice?
RecomandariCât de mult reduc stresul suplimentele alimentare cu sinbiotice?

Originea popularității cromului datează din anii ’50, când studii realizate pe șobolani au indicat că includerea acestui metal în dietă ar putea elimina diabetul de tip 2. Cercetările respective, însă, sunt considerate astăzi depășite și metodologic greșite, deoarece lipsește analiza statistică necesară și nu a fost măsurat nivelul de crom din alimentația animalelor care au prezentat îmbunătățiri. Studiile ulterioare au avut rezultate ambigue: în unele cazuri, suplimentele au îmbunătățit nivelul glicemiei, iar în altele nu s-a constatat nicio diferență semnificativă.

Aceleași concluzii neclare apar și în studiile clinice pe oameni. Experimentele sunt dificil de controlat, iar puținele cercetări care au investigat efectele cromului asupra pacienților cu diabet arată că, dacă există vreun beneficiu, acesta este foarte mic.

Tot mai mulți oameni iau acest tip de supliment

În pofida acestor date, cromul continuă să fie recomandat pe scară largă, în special în Statele Unite. Convingerea că acest metal ar fi esențial s-a impus în 2001, când a fost inclus într-o listă de micronutrienți recomandați de Institutul Național de Medicină din SUA. Adulților li se recomanda să includă în dietă 30 de micrograme de crom pe zi, deși, spun cercetătorii de la Universitatea din Michigan, nu există dovezi care să demonstreze beneficii pentru sănătate.

Potrivit experților, această recomandare nu s-a bazat pe date științifice, ci pe estimări privind consumul zilnic de crom, provenit în mare parte din ustensilele de gătit din oțel inoxidabil, nu din alimente. În concluzie, cercetătorii arată că, așa cum nu există riscuri demonstrate în legătură cu suplimentele de crom, nu există nici beneficii clare asociate consumului acestuia.