Un youtuber rus a fost arestat în direct la Sankt Petersburg

De Jurnalul Național 150 citiri
2 min citire

Foto: Profimedia

În ziua în care împlinea 28 de ani, pentru o provocare pentru care a primit o donație de 1.000 de ruble, circa 10 euro, Stepan a smuls în direct drapelul rusesc de pe un perete, l-a mototolit și l-a aruncat. „La ce ne trebuie steagul ăsta?” a strigat Stepan, în timpul live-ului.

A mototolit și aruncat un steag al Rusiei

Ulterior, unul dintre urmăritori i-a recomandat să oprească transmisia, să-l șteargă și să înceapă una nouă. „Cine o să vină? Nu-mi pasă!” a răspuns bloggerul, în timp ce despacheta cumpărături de pe un marketplace.

Mai târziu, tânărul și-a cerut scuze: „Băieți, îmi cer scuze tuturor pentru comportamentul lipsit de respect față de drapelul de stat al Federației Ruse. Îmi cer scuze tuturor celor pe care i-am jignit.”

Totuși, a încercat să se justifice spunând că „toate videoclipurile mele sunt scoase din context”.

A fost reținut când sărea coarda

În dimineața zilei de 20 iunie, Stepan a început un nou live, în care sărea coarda, tot în urma unei provocări pe bani. În acel moment, au sosit forțele de ordine, care l-au „săltat” chiar când era în direct.

În videoclip, un mascat aleargă spre el din spate și îl apucă de gât, după care youtuberul încearcă să se elibereze. Cuvintele „Poliția, curvă” se aud în fundal.

În acest sens, președinta Ligii pentru Internet Sigur, Ekaterina Mizulina, a susținut că tânărului i-a fost deschis un dosar penal pentru huliganism, deoarece „a batjocorit un simbol național”.

 

 

Sursa: www.libertatea.ro