Unde sunt cele mai mari și cele mai mici salarii din România?

De Jurnalul Național 337 citiri
4 min citire

 

Câştigul salarial mediu net a scăzut la 5.118 lei în luna mai a acestui an, mai mic cu 99 lei (-1,9%) faţă de luna aprilie 2024, se arată în datele publicate vineri de Institutul Naţional de statistică.

Astfel, câştigul salarial mediu brut a fost 8.355 lei, cu 177 lei (-2,1%) mai mic decât în luna aprilie 2024.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 11.253 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 2.784 lei, anunță INS, citat de Agerpres.

În luna mai 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării, în lunile precedente, de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cu 21,8%, şi în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 19,4%.

Pe de altă parte, creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2024 au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale sau anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai importante majorări ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, cu 6,9%, şi în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, între 2,5% şi 4%.

În sectorul bugetar, în luna mai 2024, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+9,9%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă). De asemenea, câştigul salarial mediu net a crescut uşor în sănătate şi asistenţă socială (+1,5%), respectiv în administraţia publică (+0,4%).

În contextul comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,7%.

Indicele câştigului salarial real a fost 107,2% în luna mai 2024 faţă de luna mai 2023 şi 98,2% faţă de luna aprilie 2024. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 249,4%, cu 4,6 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2024.

Sursa – www.antena3.ro

Fosta șefă Google și Yahoo vrea să petreci mai puțin timp pe telefon. Și crede că AI-ul poate face asta posibil

Marissa Mayer, una dintre cele mai influente figuri ale tehnologiei din ultimele două decenii, are un nou obiectiv: să ne [...]

„Pierdeți bani și noroc!” Zodiile lovite de karmă în mai 2025

Previziuni explozive pentru perioada 14–20 mai. Ce trebuie să știe fiecare zodie În plină efervescență politică, cu alegerile prezidențiale pe [...]

Noul post care dă timpul înapoi pentru românii crescuți cu televizor alb-negru

Seriale legendare, desene animate clasice și atmosfera de altădată au revenit pe micile ecrane! Dacă ai crescut cu televizorul alb-negru, [...]

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid. Când ratele lunare devin apăsătoare și nu mai [...]