sâmbătă, 18 aprilie 2026 ☁️Columbus18°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Actuale

UniCredit Bank oferă clienţilor săi posibilitatea retragerii de numerar în euro

Cristina Badea · 02 aprilie 2021 · Actualizat: 07:06
net unicredito sede reuters foto capital.ro

Din 1 aprilie, UniCredit Bank adaugă în oferta sa de servicii şi posibilitatea retragerilor de numerar în euro de la anumite multifuncţionale de tip BNA din reţeaua UniCredit, în 12 oraşe din ţară, a anunţat vineri banca.

În acest fel, UniCredit Bank menţionează că retragerile se vor face doar cu bancnote în valoare de 50 euro.

Terminalele de tip BNA de la care vor putea fi realizate retrageri în numerar în euro sunt amplasate în sucursalele UniCredit Bank şi vor fi disponibile în două etape: din 1 aprilie în Bucureşti (Sucursalele Militari, N. Grigorescu şi Piaţa Presei Libere), urmând ca din 5 aprilie să devină operaţionale şi în alte 11 oraşe (Bacău, Vaslui, Suceava, Botoşani, Bistriţa, Reghin, Braşov, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Slatina şi Reşiţa), iar în viitor, reţeaua să fie extinsă progresiv.

ING Bank România dă posibilitatea clienţilor de a solicita amânarea obligaţiilor de plată până la 15 martie 2021
RecomandariING Bank România dă posibilitatea clienţilor de a solicita amânarea obligaţiilor de plată până la 15 martie 2021

„Venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu o nouă facilitate – posibilitatea de a retrage numerar şi în euro de la terminalele din reţeaua UniCredit Bank, beneficiind de comisioane mai reduse comparative cu cele de la ghişeu. Este un pas în plus pe care îl facem în direcţia adoptării unui model multichannel, bazându-ne pe investiţiile realizate în mobile banking, call center, internet banking şi sucursale paperless. Dacă ne uităm în portofoliul nostru, 98% dintre retragerile de numerar în lei şi 60% din depunerile de numerar sunt non-casierie, prin maşinile multifuncţionale; ne aşteptăm, ca atare, ca noua opţiune pe care o oferim clienţilor noştri să fie foarte bine primită”, a declarat Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte Retail, UniCredit Bank.

Astfel,  clienţii UniCredit Bank care deţin un card de debit emis de bancă vor putea retrage numerar în euro de la aceste terminale, comisioanele practicate pentru aceste operaţiuni fiind inferioare celor pentru operaţiuni similare la ghişeu (conform listei de Comisioane şi dobânzi clienţi persoane fizice).

În plus, în cazul în care cardul utilizat pentru retragerea de numerar este ataşat unui cont curent deschis într-o monedă diferită de euro, schimbul valutar se realizează la cursul practicat de UniCredit Bank la momentul efectuării conversiei, iar cursul valutar este comunicat pe ecranul terminalului înainte de efectuarea tranzacţiei. Limitele pentru retragerile de numerar la BNA în euro sunt cele valabile pentru retragerile de numerar în lei (contravaloarea în euro), stabilite contractual în funcţie de tipul de card deţinut.

UniCredit Bank oferă clienţilor persoane fizice o versiune îmbunătăţită a aplicaţiei Mobile Banking
RecomandariUniCredit Bank oferă clienţilor persoane fizice o versiune îmbunătăţită a aplicaţiei Mobile Banking
Etichete: bamcare bancă bani