Administrația Trump vrea reguli unice pentru AI în toată America

Administraţia preşedintelui Donald Trump a prezentat vineri un cadru legislativ pentru o politică naţională unică privind inteligenţa artificială. Planul urmăreşte să stabilească reguli uniforme de siguranţă şi securitate pentru această tehnologie, limitând în acelaşi timp posibilitatea statelor americane de a adopta propriile reglementări. Miza este uriașă.
Un plan cu șase direcții
Propunerea este structurată în şase direcţii principale şi vizează o serie de reguli clare pentru produsele şi infrastructura bazate pe AI. Printre acestea se numără noi norme privind protecţia copiilor în mediul online, dar şi standardizarea procedurilor de autorizare şi a consumului energetic pentru centrele de date dedicate inteligenței artificiale. E drept că era nevoie de așa ceva.
Fără cenzură politică prin AI
Documentul solicită explicit Congresului să clarifice problemele spinoase legate de drepturile de proprietate intelectuală. Dar, poate cel mai important, cere elaborarea de reguli care să împiedice folosirea sistemelor de inteligenţă artificială pentru „a reduce la tăcere sau cenzura exprimarea politică legală ori opiniile disidente”.
Lupta cu timpul și statele
Casa Albă a anunţat că doreşte să colaboreze strâns cu Congresul în lunile următoare pentru a transforma acest cadru într-un proiect de lege concret. Administraţia speră la o adoptare chiar în acest an. Se mizează inclusiv pe obţinerea unui sprijin bipartizan, deloc uşor de atins în peisajul politic actual.
Cum vine asta, mai exact?
Michael Kratsios, directorul Biroului pentru Politică Ştiinţifică şi Tehnologică al Casei Albe, a explicat că scopul este crearea unui standard naţional minimal. Un standard care să înlocuiască haosul actual. Iar asta pentru că, în ultimii ani, legislatori din state precum New York şi California au încercat să introducă propriile reguli (uneori contradictorii) privind inteligenţa artificială.
Teama de un „mozaic” legislativ
Inițiativele locale au stârnit îngrijorări serioase în rândul liderilor din industria tehnologică. Aceștia au avertizat în repetate rânduri că un „mozaic” de legislaţii diferite între state ar putea frâna dramatic inovaţia. V-ați gândit cui i-ar folosi asta? clar, competitorilor globali, în special Chinei, în cursa pentru dominaţia în domeniul AI.
Poziția administrației Trump a fost, în general, una favorabilă dezvoltării inteligenței artificiale. De altfel, încă din decembrie, preşedintele a semnat un ordin executiv care cerea explicit stabilirea unui standard naţional de reglementare pentru industrie.









