Banca Mondială taie prognoza României la o creștere de doar 0,5% anul acesta

Banca Mondială și-a revizuit drastic estimările privind evoluția economiei românești în acest an. Instituția financiară internațională se așteaptă la o creștere de doar 0,5%, o scădere considerabilă față de prognoza de 1,3% avansată în ianuarie, conform raportului ECA Economic Update.
Și estimările pentru 2027 au fost revizuite în jos, de la un avans de 1,9% la unul de 1,4%.
Frână bruscă pentru consumul privat
Potrivit raportului Băncii Mondiale, ritmul creșterii economice a încetinit brusc în România pe fondul eforturilor de ajustare fiscală ale Guvernului. politica fiscală mai strictă, care a inclus înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public, alături de o politică monetară restrictivă, au afectat puternic consumul privat.
Anul trecut, consumul privat a crescut cu doar 0,6%, o prăbușire de la aproape 6% în 2024. Această scădere a tras în jos creșterea economică generală la 0,7%, reprezentând cea mai lentă expansiune a țării de la pandemia de COVID-19.
Deficitul bugetar, pe un trend descendent
Însă, experții Băncii Mondiale notează că pachetul solid de reforme implementat de România a avut și efecte pozitive. Măsurile, care au inclus majorări de impozite și înghețarea cheltuielilor, au ajutat la reducerea deficitului bugetar.
Mai exact, România a reușit să scadă deficitul la 8% din PIB anul trecut, de la 9,3% în 2024, chiar și în contextul unei creșteri mai lente a producției. În aceste condiții, Banca Mondială estimează că deficitul bugetar al României va coborî sub pragul de 6% din PIB până în anul 2027.
Încetinire la nivel regional
Situația din România se înscrie într-un context regional mai larg de încetinire economică. Raportul semnalează că avansul economiei în țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală (ECA) va încetini vizibil în acest an, cu o creștere estimată la 2,1% în 2026. Impactul conflictului din Orientul Mijlociu, tensiunile geopolitice și fragmentarea comerțului sunt principalele cauze.
În Rusia, creșterea este prognozată să încetinească la 0,8%, în timp ce în restul regiunii ritmul de expansiune este de așteptat să se tempereze la 2,9%. Costurile mai ridicate ale energiei frânează consumul, iar incertitudinile afectează investițiile.
„Reziliența regiunii continuă să fie pusă la încercare, mai ales în cazul țărilor dependente de importurile de gaze naturale, petrol și îngrășăminte. În multe țări vor fi necesare eforturi pentru a gestiona impactul crizei, cu accent pe măsuri bine țintite pentru protejarea celor mai vulnerabili. Continuarea reformelor de politici publice pentru dezvoltarea firmelor și crearea de locuri de muncă va contribui, si, la atenuarea impactului crizei și la consolidarea rezilienței și dinamismului economic”, a declarat Antonella Bassani, vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru regiunea Europa și Asia Centrală.
Acolo unde sunt aplicate politici industriale, raportul Băncii Mondiale recomandă ca acestea să sprijine firmele și ideile noi și dinamice din sectorul privat. Analiza subliniază că aceste politici nu ar trebui să protejeze actorii existenți, precum întreprinderile de stat, ci să încurajeze concurența.









