sâmbătă, 30 mai 2026

Caută în Jurnalul Național

Casă și Grădină

Care este satul din România în care te simţi în străinătate?

Iulia Serban · 18 aprilie 2024 · Actualizat: 11:42
Satul din Romania in care te simti in strainatate. Era in pragul falimentului toti tinerii plecau. Acum este un exemplu pentru tara e propriul motor economic

În urmă cu peste două decenii, acest sat din România era în pragul „falimentului”. Toți tinerii plecau de aici, rând pe rând, pentru a-și asigura un viitor mai bun. Astăzi, oamenii se întorc în locul natal simțind că trăiesc în străinătate. Ce schimbări uriașe au avut loc în zonă?

Satul care s-a transformat complet în ultimii ani

În unele zone ale României se încearcă o repopulare a satelor cândva uitate și părăsite de localnici în căutarea unei vieți mai bune. Se întâmplă și în Ciugud, din apropiere de Alba Iulia, ce prezintă șase comunități în componența lui. Oamenii de aici de străduiesc să pună bazele unor comunități de viitor.

Autoritățile politice de la Ciugud, mai ales primarul, au făcut din resuscitarea comunității locale o prioritate în ultimii ani de zile. Toți speră acum la un viitor durabil, mai ales că localitatea a devenit propriul motor economic. Este un exemplu pentru toată țara, după cum spun și localnicii.

Analiză IntegralEdu: educația în străinătate arată o schimbare a tendințelor în România și la nivelul Europei de Sud EstRecomandăriAnaliză IntegralEdu: educația în străinătate arată o schimbare a tendințelor în România și la nivelul Europei de Sud Est

 

Ciugud, primul smart village din România

În urmă cu 22 de ani, Ciugud avea 2.600 de locuitori și semăna cu multe dintre satele de astăzi. Nu exista apă curentă, nici canalizare. Drumurile asfaltate erau un vis pentru românii din zonă, la care nici nu îndrăzneau să aspire. Tinerii plecau, rând pe rând, pentru a-și construi un viitor mai frumos.

Asta până când primarul Gheorghe Damian, prin eforturile depuse în ultimii ani, a reușit să-i aducă cel puțin pe o parte dintre ei înapoi acasă. A strâns tineri cu care a lucrat pentru a schimba mentalități, a făcut rost de bani și a transformat comunitatea locală în primul smart village din România.

RecomandăriSatul Breb din România, este satul pe care doi clujeni l-au construit de la zero

Ce schimbări a făcut primarul în comună

Prima schimbare făcută de primarul din Ciugud a început chiar din interiorul instituției pe care o reprezintă, învățându-și angajații să scrie un document la calculator. A urmat oferirea accesului localnicilor la utilitățile de bază: apă curentă, canalizare, alimentare cu energie electrică și gaze, precum și drumuri de calitate, pe care să se poartă circula civilizat.

Astăzi, taxele sunt plătite de localnici, chiar și de cei în vârstă, online. La Ciugud există o centrală electrică eoliană și mașini electrice la primărie. Părinții sunt extrem de mulțumiți de sistemul de învățământ din zonă, aici beneficiind de grădiniță și școală smart.

 

RecomandăriRomânia mai are încă un loc fascinant în care te simți într-o altă lume

„Dacă toată țara ar fi așa, le-am putea cere și americanilor viză”

Și dacă în urmă cu peste două decenii, la Ciugud locuiau 2.600 de locuitori dintre care cei mai mulți au plecat, astăzi aici trăiesc 3.500 de români, care se declară mulțumiți de schimbările făcute de primar, astfel:

„Dacă toată țara ar fi așa de fain dezvoltată ca la Ciugud, le-am putea cere și americanilor viză să intre în România”/ „Acest OM este bun de președinte! Felicitări, domnule primar!”

„Acesta e rezultatul când cei aleși își dau interesul și nu fură. Felicitări pentru ce au realizat!”/ „Oameni care-și dau interesul pentru comunitate, care se implică pentru a crea o normalitate. Deci, se poate, dacă se vrea. Cinste lor! Bravo! Jos pălăria! Să aveți sănătate!”

„Așa e când capul știe să miște corect corpul. Tot respectul pentru primar”/ „Vă mulțumim din toată inima pentru grija pe care o aveți pentru copiii noștri. Totul e la superlativ! Cadre didactice de nota 10. Băiatul și fata mea merg cu drag la școală.”

„Ciugud e de pe altă Planetă!!! Cinste lor pentru tot ceea au făcut și vor face! Aș trăi și eu acolo! E minunat!!!”/ „Chiar se poate și la noi. Felicitări acestor oameni că sunt atât de dedicați pentru a face bine și felicitări vouă că îi scoateți în evidență”.

Sursa – playtech.ro

Etichete: Ciugud România