Care este situaţia din punct de vedere al greutăţii corporale al adulţilor din UE

420

În timp ce 45% dintre adulţii care locuiau anul trecut în Uniunea Europeană aveau o greutate normală, uşor mai mult de jumătate (53%) erau consideraţi supraponderali (36% pre-obezi şi 17% obezi), iar aproape 3% subponderali, conform Indicelui lor de masă corporală (IMC), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Din punct de vedere procentual, cu excepţia celor de 75 de ani sau mai mult, cu cât este mai ridicată vârsta cu atât e mai ridicată proporţia persoanelor supraponderale: cea mai scăzută proporţie este în rândul categoriei de vârstă 18 – 24 de ani (25%), iar cea mai ridicată la grupa de vârstă 65 – 74 de ani (66%) – similar cu nivelul ratei obezităţii (6% faţă de 22%).

Raportat în cazul educaţiei tendinţa este similară. Proporţia persoanelor supraponderale scade în condiţiile creşterii nivelului de educaţie: în timp ce procentul adulţilor supraponderali în rândul celor cu educaţie scăzută se situa la 59% în 2019, era de 54% pentru cei cu educaţie medie şi de 44% pentru cei cu nivel educaţional ridicat. Şi rata obezităţii scade în funcţie de nivelul de educaţie: de la 20% în rândul adulţilor cu educaţie scăzută şi 17% la cei cu educaţie medie, la 11% din adulţii cu nivel educaţional ridicat.

În contextul teritorial, proporţia adulţilor supraponderali variază în rândul statelor membre UE, cel mai ridicat procent fiind în Malta şi Croaţia (ambele cu 65%), iar cel mai scăzut în Italia (46%), Franţa (47%) şi Luxemburg (48%). În România, proporţia adulţilor supraponderali este de 59%.

Aşadar, în toate statele membre UE există un procent mai ridicat de bărbaţi supraponderali decât de femei, cea mai mare diferenţă fiind în Luxemburg (59% dintre bărbaţi faţă de 38% dintre femei), Cehia (70% faţă de 51%) şi Cipru (59% faţă 41%).

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata