Câte aparate RMN, CT și mamografe sunt în România, câte dintre ele sunt în sistemul privat şi câte în sistemul de stat

De Jurnalul Național 105 citiri
4 min citire

În prezent, numărul de 1.161 de aparate de imagistică medicală – RMN, CT și mamografe – se află în dotarea spitalelor publice și a unităților private din toată țara, este răspunsul Ministerului Sănătății din luna noiembrie a anului trecut la interpelarea lui Iulian-Alexandru Badea, deputat PSD și consultat de Economica.net.

 Doar 20% din aceste aparate se regăsesc în spitalele de stat

În plus, sunt județele unde spitalele de stat nu au niciun astfel de aparat de imagistică medicală. Acolo unde statul nu deține aparate, privatul este cel care completează oferta. Spre clinicile private se îndreaptă pacienții cu biletele de trimitere sau cei care nu mai „prind” fonduri și aleg să plătească.

Spitalele publice din județele Bacău, Bihor, Covasna și Maramureș nu aveau niciunul din cele trei tipuri de aparate, iar investigațiile medicale se fac la privat.

Niciun mamograf în patru județe din ţara noastră

Numărul de 185 de mamografe sunt în toată România, atât în sistemul public, cât și în privat. Deși mamografiile se decontează, locuitoarele din patru județe nu au unde să facă această investigație medicală, nici la stat, nici la privat. Este vorba de județele Bistrița-Năsăud, Ialomița, Giurgiu și Vâlcea.

România e pe ultimul loc atunci când vine vorba de testarea pentru cancer mamar, arată datele Eurostat.

Concret, „Doar 7,9 % din femeile de peste 15 ani au efectuat o mamografie în ultimii doi ani, față de media UE de 35,4%. Acest procent este mai ridicat în rândul femeilor cu venituri ridicate, ceea ce confirmă caracterul oportunist al testării pentru depistarea cancerului de sân. Din cauza deficitului de servicii de mamografie în regim ambulator în sistemul public de sănătate, aceste investigații se efectuează mai ales în regim privat și contra cost”, se arată într-un raport al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și al Centrului Național de Supraveghere a Bolilor Netransmisibile (CNSBN).

Cele două hărți cu situația public vs privat pe fiecare județ în parte pentru a vedea cifrele.

Câte aparate CT sunt în România

564 de aparate CT erau în România în luna noiembrie a anului trecut, iar 77% dintre acestea se regăseau în mediul privat.

Niciun spital public din nouă județe nu este dotat cu aparat CT. Este vorba de județe Bihor, Sălaj, Maramureș, Covasna, Bacău, Vaslui, Teleorman, Giurgiu și Călărași. În schimb, clinicile private sunt cele care compensează lipsa acestora din sistemul public.

 


Cum stăm cu aparatele RMN?

Avem 408 aparate RMN la nivel național, iar dintre acestea 86% sunt în privat. Giurgiu este singurului județ unde niciun spital sau clinică nu are aparat RMN. Pacienții de aici, și nu numai, iau drumul Bucureștiului dacă ai nevoie de investigații medicale de acest tip.

Pe lângă Giurgiu, în alte 24 de județe nu se găsesc aparate RMN în spitalele publice. Privatul câștigă și la acest capitol.

Mai jos regăsiți două hărți cu situația public vs privat. Click pe fiecare județ în parte pentru a vedea cifrele.


Sursa – www.economica.net




Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]