Ce înseamnă simbolurile de pe anvelope, cum ar trebui citite marcajele

De Jurnalul Național 258 citiri
5 min citire

Simbolurile de pe anvelope ajută clienții să identifice mai ușor ce pneuri au nevoie pentru mașini, prin urmare ar trebui citite cu atenție. De curând, pe lângă aceste marcaje, pentru anvelopele de iarnă au fost făcute publice și caracteristicile mai importante ale acestora.

 Dacă un autoturism are o greutate de 1.500 kg, de regulă greutatea pe care ar trebui să o suporte o singură anvelopă este de 750 de kg, deci indicele ar fi 98 (750 kg).

Cod anvelopeGreutate anvelope
91615 kg
92630 kg
93650 kg
94670 kg
95690 kg
96710 kg
97730 kg
98750 kg
99775 kg

Indicele de viteză la anvelope este în litere și variază de la A1 (5 km/h) la Y (300km/h). Majoritatea mașinilor au anvelope care pot rula cu 210 km/h (indice H) sau 240 km/h (indice V), chiar dacă viteza maximă a autoturismului este de 170-180 km/h.

Cod anvelopeViteza maxima
Q160 KM/H
R170 KM/H
S180 KM/H
T190 KM/H
U200 KM/H
H210 KM/H
V240 KM/H
ZPESTE 240 KM/H
W270 KM/H

Economie de carburant

În cadrul tuturor autovehiculelor, anvelopele contribuie la consumul de carburant, reiese din testele făcute de producători. Aceştia  au notat cu o literă de la A la G performanțele. Și în acest caz, anvelopele premium vor avea cele mai bune performanțe, notate cu A, B sau C.

Diferența de consum între o anvelopă clasa A și una clasa G este de 7,5%.

Cum aflăm vârsta anvelopelor

Anvelopele premium deși sunt mai scumpe decât anvelopele de buget vor avea o durată de viață mai mare cu 1-2 ani până la apariția semnelor de bătrânețe.

în general, durata de viață a unei anvelope este de 4 ani, dar în unele cazuri anvelopele premium pot fi folosite 5-6 ani.

Pentru a afla când a fost produsă o anvelopă ne vom uita la DOT, un cod de 4 cifre (ex: DOT 1019 – a zecea săptămână din anul 2019), primele două sunt săptămână din an, iar celelalte două reprezintă anul fabricației.

Ce informații oferă noile etichete pentru anvelope șoferilor?

• Rezistența la rulare face trimitere la consumul de combustibil și emisiile de dioxid de carbon. Anvelopele de vară din cea mai bună clasă pot economisi 0,6 litri de combustibil la 100 km, în comparație cu cea mai slabă categorie.
• Aderența pe carosabil umed indică distanța de frânare. Pe asfaltul umed, cele mai bune anvelope au nevoie de aproape 20 de metri mai puțin pentru a se opri decât anvelopele din clasa cea mai puțin performantă, atunci când rulează cu o viteză de 80 km/h.
• Valoarea zgomotului exterior la rulare indică niveluri de zgomot în afara vehiculului. Utilizarea anvelopelor mai silențioase va reduce poluarea fonică din mediu.
• Simbolul pentru aderența pe zăpadă indică faptul că anvelopa îndeplinește reglementările oficiale și este sigură pe zăpadă.
• Simbolul pentru aderența pe gheață înseamnă că anvelopa a trecut testul de aderență pe gheață și este potrivită pentru condițiile nordice de iarnă. Simbolul este utilizat în prezent doar pe anvelopele pentru autoturisme.

Când trebuie montate anvelopele de iarnă

Este indicat ca anvelopele de iarna trebuie montate dacă temperaturile scad sub 7°C întrucât vor avea performanțe mult mai bune decât cele de vară.

În contextul dat, Codului Rutier informează că anvelopele de iarnă sunt obligatorii în cazul în care vehiculele circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Concret, anvelopele de iarnă sunt diferite față de cele de vară fiind create cu ajutorul unui compus mai moale pentru a rămâne flexibile la temperaturi scăzute. În plus, profilul special al benzii de rulare asigură o aderență mult mai bună pe drumuri înghețate sau acoperite de zăpadă oferind un control mai bun asupra direcției.

Frânarea este marele avantaj al pneurilor de iarnă pentru că în comparație cu cele de vară vor reduce cu 50% distanța de frânare.

Ordonanța de urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede reținerea certificatului de înmatriculare de către poliția rutieră, dacă șoferii sunt depistați cu vehicule cu anvelope de vară pe drumuri acoperite de zăpadă. Așadar, atâta timp cât nu circulați pe un astfel de drum nu sunteți obligați să aveți roți de iarnă.




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]