marți, 21 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Investiții

Clubul de fotbal Barcelona, îşi caută un nou sponsor principal

Horatiu Popa · 12 octombrie 2021 · Actualizat: 10:04
antoine griezmann fc barcelona 1566794292 24986

FC Barcelona își caută sponsor principal după ce contractul cu compania japoneză specializată în comerț electronic Rakuten a expirat la finalul sezonului trecut.

În contextul financiar, compania Rakuten a plătit 55 de milioane de euro pe an pentru contractul care a intrat în vigoare în vara anului 2017 şi s-a încheiat vara trecută. O clauză a permis prelungirea acestuia cu încă un sezon, însă numai pentru o sumă de 30 de milioane de euro, din cauza pandemiei Covid-19.

În prezent, nemulţumiţi de mai multe decizii ale managementului clubului şi mai ales de plecarea atacantului Lionel Messi, japonezii nu ar mai vrea să ducă acest seozn până la capăt şi ar încerca să iasă mai repede din înţelegere, plătind doar cinci milioane de euro.

Care este clubul de fotbal care anunță un parteneriat cu producătorul auto chinez BYD?
RecomandariCare este clubul de fotbal care anunță un parteneriat cu producătorul auto chinez BYD?

Astfel, aflată într-o importantă criză financiară, conducerea Barcelonei caută acum un alt sponsor, căruia îi va pretinde o sumă cel puţin la fel de mare (55 de milioane) pentru ca marca acestuia să apară pe pieptul jucătorilor catalani.

„Nu ne uităm la valoarea actuală, ci la cea pre-pandemică. Oricine îşi doreşte ca numele său să împodobească acest tricou va trebui să plătească”, a declarat vicepreşedintele responsabil de compartimentul economic, Eduard Romeu.

La finalul anului 2016, când a fost semnat contractul cu Rakuten, suma de 55 de milioane de euro pe an plătită de un sponsor a fost una record. Înainte de Rakuten, Qatar Airways era sponsor principal al catalanilor, din 2013.

Conducerea clubului FK Csikszereda, vrea neapărat să fie folosită doar denumirea în limba maghiară a echipei de fotbal
RecomandariConducerea clubului FK Csikszereda, vrea neapărat să fie folosită doar denumirea în limba maghiară a echipei de fotbal

Compania aeriană a plătit în ultimul an al înţelegerii suma de 34 de milioane de euro pentru reclama de pe pieptul jucătorilor Barcei, conform News.ro.

Din punct de vedere forbalistic, Barcelona trece printr-o perioadă foarte dificilă, având două înfrângeri din tot atâtea partide în grupele Ligii Campionilor (0-6 golaveraj), în timp ce în LaLiga ocupă doar locul nouă (12 puncte acumulate după șapte meciuri disputate).