Compania Blue Air a fost preluată de stat

De Jurnalul Național Actuale Bani Companii 325 citiri
3 min citire

Blue Air ar fi împlinit în această lună 18 ani, însă după acumularea unor datorii colosale, a fost preluată de stat.

Astfel că, compania Blue Air a fost preluată de stat, în urmă cu o săptămână, într-un procent de 75%, după ce a acumulat datorii de peste 230 de milioane de euro. Acționarul a gajat în anul 2020 cu 75% din acțiuni pentru un ajutor de stat de 300 de milioane de lei, conform Economica.net.

„Am preluat acțiunile, s-a finalizat preluarea și acum încercăm să constituim Consiliul de Administrație, pentru că persoanele care sunt acum în Consiliu nu și-au dat încă demisia, dar urmează. Este perioada aceea de predare-primire și avem probleme în a accesa actele și sunt mici întârzieri datorită faptului că nu ni se pun la dispoziție actele pe care noi le cerem”, a precizat Daniel Geantă, șeful Autorității pentru Administrarea Activelor Statelor (AAAS).

De asemenea, instituția de stat cere închiderea situațiilor financiare, contractele de muncă și situația datoriilor. AAAS urmează să demareze o acțiune de audit la nivelul sociatății.

„Nu putem fi răspunzători, noi ca instituție publică, de ceea ce s-a întâmplat până la momentul preluării societății”, a mai precizat Daniel Geantă.

Un alt factor al întârzierilor este și faptul că AAAS discută cu o singură persoană TESA care îi poate oferi aceste documente, mai precis, directorul comercial, care nu și-a dat demisia încă.

Un investitor din SUA ar fi interesat de preluarea Blue Air, însă cu o condiție pe care șeful AAAS o consideră imposibil de îndeplinit.

„Una dintre cerințe este ca procedura de insolvență, în cazul în care se va intra în insolvență este să se mute și să se judece pe legea insolvenței americane, a statului New York, pe Capitolul 11. Există un punct acolo, unde s-ar putea face transferul acesta, dar nu vă pot spune dacă se poate sau nu. Am început analiza acestei proceduri, dar documentația este una stufoasă, nu este o documentație de o pagina sau două”, a mai spus oficialul.

Daniel Geantă a avut o întâlnire cu reprezentantul investitorului, dar e de părere că legislația din România și cea europeană nu permit punerea în aplicare a cerințelor investitorului. Numai două avioane mai sunt în flota companiei, potrivit Planespotters, a căror poliță de asigurare a expirat pe 20 decembrie, spune Autoritatea Aeronautică Civilă.

Ce a preluat statul de la Blue Air

În plus, în afara acțiunilor din Airline Invest, statul a preluat și un teren de 10 hectare, pe care compania a încercat să îl vândă înainte de pandemia COVID-19. Blue Air a transmis în septembrie 2022, după oprirea tuturor zborurilor, că a acumulat datorii de peste 230 de milioane de euro.