joi, 23 aprilie 2026 ☁️Columbus17°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Sănătate

Coronavirus – Nouă reuniune de urgenţă, convocată joi de directorul OMS

Lucian Cojocaru · 29 ianuarie 2020 · Actualizat: 17:02
elevi gripa viroze

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat miercuri că va rechema comitetul de urgență pentru a discuta despre coronavirusul apărut în China, pentru a evalua dacă epidemia reprezintă o amenințare internațională, conform agențiilor AFP și DPA.

„Am decis să reîntâlnesc mâine Comitetul de Urgență, conform Regulamentului Sanitar Internațional, pentru a obține sfaturi cu privire la actuala epidemie de #coronavirus (2019-nCoV) și pentru a determina dacă aceasta constituie o urgență de sănătate publică de interes global”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus pe Twitter.

Deciziile luate în cadrul întâlnirii vor fi anunțate cel mai devreme joi, la ora 18:30 GMT, la sediul OMS din Geneva.

Decizia CCR impune reuniunea de urgenţă a liderilor coaliției
RecomandariDecizia CCR impune reuniunea de urgenţă a liderilor coaliției

Comitetul, format din experți internaționali în domeniul bolilor infecțioase, a concluzionat săptămâna trecută că epidemia nu reprezintă în prezent „o urgență de sănătate publică de interes internațional”.

Conform datelor oficiale publicate miercuri, numărul infecțiilor cu noul coronavirus în China a depășit deja totalul cazurilor înregistrate în timpul epidemiei SARS din 2002-2003. Autoritățile sanitare din China au raportat 5.974 de cazuri confirmate de infectare în China continentală, cu peste 1.400 mai multe decât în ziua precedentă, și 132 de decese. Epidemia SARS a afectat 5.327 de persoane în această țară.

Sursa: News24.ro.

O reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Rusia a bombardat un spital de copii din Kiev
RecomandariO reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce Rusia a bombardat un spital de copii din Kiev
Etichete: coronavirus