Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Investiții

Dan Armeanu vicepreședintele ASF: Sistemul pensiilor private a depășit 10% din PIB în iulie 2025

Diana Barbu ·
1753173578_Dan-Armeanu.jpg

În prezent, activele sistemului de pensii private din România au depășit borna de 179 miliarde de lei (aproximativ 36 miliarde de euro), reprezentând 10% din PIB, iar numărul de participanți a atins cifra record de 9,25 milioane. Luna iulie 2025 marchează un moment istoric pentru acest sistem, evidențiind maturitatea sa economică și impactul semnificativ asupra dezvoltării financiare a României.

Această dimensiune a fondurilor de pensii private, a crescut considerabil în cei 17 ani de existență, având o contribuție esențială la economia națională. Valoarea activelor acestor fonduri a crescut constant, demonstrând astfel impactul său pozitiv în stabilizarea economiei românești.

Chiar și în contextul economic internațional volatil, sectorul pensiilor private din România a dovedit o reziliență remarcabilă, menținând un ritm constant de creștere an de an.

De la 3,01% din PIB în 2014, ponderea acestor active a urcat la peste 10% în 2025, confirmând rolul crucial al acestui sector în menținerea echilibrului macroeconomic.

O creștere constantă a activelor

Direcţia traiectoriei ascendentă a fondurilor de pensii private este evidentă și în datele statistice, care ilustrează un trend consolidat de creștere. Această expansiune este susținută atât de contribuțiile constante ale participanților, cât și de performanțele superioare ale administratorilor de fonduri.

Sistemul de pensii private îndeplinește, astfel, o dublă funcție:

-pe de o parte, oferă un instrument de economisire pe termen lung, contribuind la asigurarea unui venit suplimentar la pensionare,

-iar pe de altă parte, funcționează ca un investor instituțional major, direcționând economiile spre piața de capital și susținând economia reală.

Fondurile de pensii private reprezintă cea mai semnificativă piață reglementată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, având cea mai mare pondere în PIB comparativ cu alte segmente reglementate. În ciuda caracterului tânăr al sistemului de pensii administrate privat, proiecțiile pe termen mediu și lung sugerează o continuare a expansiunii, cu așteptări optimiste pentru creșterea valorei activelor în anii următori, pe măsură ce contribuțiile continuă să se acumuleze și investițiile fondurilor performează favorabil.

Recorduri în creșterea activelor

În luna iulie 2025, activele fondurilor de pensii private au depășit pragul istoric de 179 miliarde de lei, marcând o creștere de aproximativ 18% comparativ cu luna similară din 2024, și un avans de peste 51% față de iulie 2023. Aceste cifre subliniază puterea de acumulare a capitalului și evoluția favorabilă a sistemului de pensii private din România.

Dublarea activelor la fiecare cinci ani

Trendul de dublare a activelor fondurilor de pensii private la fiecare cinci ani continuă să fie relevant, cu o creștere de aproximativ 160% comparativ cu iulie 2020. Această ascensiune constantă a valorilor active denotă o acumulare rapidă și o consolidare semnificativă a sistemului de pensii.

Cresterea numărului de participanți

Pe lângă sporirea evidentă a activelor, sistemul de pensii și-a extins și baza de participanți. În luna mai 2025, numărul total al acestora a depășit cifra de 9,25 milioane. La sfârșitul lunii mai 2025, erau înregistrați 8,34 milioane de participanți, observându-se o creștere de 60.000 de participanți în Pilonul II. De asemenea, interesul românilor pentru pensiile facultative a crescut semnificativ, cu un număr în plus de 145.000 de participanți înregistrat în ultima perioadă, ceea ce reprezintă o creștere de 19% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Rolul esențial al Pilonului II și III

Pilonul II continuă să fie componenta cheie a economisirii private pentru pensie, în timp ce Pilonul III își îmbunătătește treptat poziția, beneficiind de o dinamică pozitivă și atracție din partea populației active. Așadar, fondurile de pensii private au demonstrat faptul că sunt un pilon fundamental al economiei românești, asigurând stabilitate financiară unui număr considerabil de români și susținând dezvoltarea sustenabilă a piețelor financiare.

Reglementare riguroasă și performanță internațională

Sistemul de pensii private din România beneficiază de o reglementare strictă, fiind aliniat la standardele internaționale cele mai înalte, inclusiv cele ale OCDE. În contextul actual, caracterizat prin incertitudine economică, fondurile de pensii private din România sunt recunoscute ca fiind printre cele mai performante din regiune, având un model de excelență în administrarea fondurilor private. România se poziționează printre primele țări la nivel global în ceea ce privește creșterea activelor fondurilor de pensii, iar rapoartele internaționale, inclusiv cele ale OCDE, confirmă conformitatea noastră cu standardele de reglementare și guvernanță.

Contribuția la economia națională

Prin intermediul sistemului de pensii private, se protejează viitorul pensionarilor, se sprijină stabilitatea financiară națională și se contribuie activ la dezvoltarea economiei locale. În decursul anilor, fondurile de pensii private au demonstrat eficiența și relevanța lor, iar performanțele acestora confirmă maturitatea sistemului și importanța sa pentru un viitor economic stabil și sustenabil.

Sursa: financiarul.ro