Grădina in stil Feng Shui – 7 sfaturi de amenajare

De Ursei Marius 422 citiri
6 min citire

Într-o amenajare în stil Feng Shui, toate elementele care compun un spațiu își echilibrează în mod fericit energiile pentru a obține un loc armonios, plin de vibrații pozitive. Conform acestei practici străvechi, prin poziționarea strategică a anumitor elemente componente în punctele cu un Chi favorabil, un spațiu poate să devină încărcat cu o formă de energie armonioasă și benefică pentru toți cei care îl locuiesc.

Anumite simboluri din Feng Shui pot fi folosite, într-o formă și o simbolistică simplificată, și în practica de zi cu zi de azi, pentru a transforma un spațiu anume într-un loc mai sănătos, mai organizat, încărcat de vibrații benefice. De exemplu, o grădină amenajată în stil Feng Shui poate să devină un loc cald și primitor, care să inducă o stare de bine și să îmbie la calm și relaxare. 

Dar cum poți să amenajezi o grădină în stil Feng Shui, pentru a o transforma într-un loc cald, primitor și totodată echilibrat și organizat? Iată mai jos câteva sfaturi în acest sens.

     1. Creează o cale de acces în grădină.

Conform principiilor Feng Shui, într-un spațiu anumit, fie că vorbim de interiorul casei sau de un spațiu exterior, principala cale de acces trebuie păstrată liberă, pentru a permite astfel circulația și fluxul optim al energiilor pozitive. Aplică acest lucru pentru grădina ta, prin crearea unui culoar cât mai curat, mai aerisit, mai degajat și bine delimitat, ca principală cale de acces.

     2. Folosește în mod prioritar anumite forme de energie.

Specialiștii recomandă ca într-un spațiu amenajat în stil Feng Shui să folosești în mod echilibrat toate cele 5 forme de energie din filosofia tradițională chinezească: foc, pământ, aer, apă, lemn. Într-o grădină sau un spațiu liber, accentul trebuie pus în mod prioritar pe două dintre acestea. Mai exact, elementele de tip apă (Feng), respectiv vânt sau aer (Shui) și implicit circulația acestuia, trebuie distribuite armonios și integrate în punctele cheie. Pământul, unul din principalele tipuri de materiale pe care le poți valorifica în grădină, este un element important în filosofia Feng Shui deoarece ajută la echilibrarea balanței între energiile de tip Yin și Yang.

     3. Folosește un mix de plante și arbuști.

Lemnul, ca și element Feng Shui, reprezintă energia creșterii și a dezvoltării și blochează energiile negative. Pentru a beneficia de acest tip de element tot timpul anului, folosește un mix echilibrat de plante și arbuști, care se poate menține constant indiferent de anotimp. Aceste plante trebuie însă, la rândul lor, curățate și îngrijite în permanență. 

     4. Nu uita de celelalte elemente cu valoare simbolică.

Dacă pentru o grădină amenajată în stil Feng Shui anumite elemente sunt prioritare, nu trebuie însă să uiți de celelalte simboluri. De exemplu, poți introduce și alte elemente, precum focul sau metalul, prin intermediul anumitor accesorii sau decorațiuni. Acestea vor activa ca și potențiatori sau remedii, și vor avea rolul de canalizare a acestor tipuri de energii spre zonele de interes care trebuie activate. Folosește în acest sens energia de tip metal, a perseverenței și puterii de concentrare, amplasând în curte o bancă metalică, și cea a entuziasmului sau pasiunii dată de elementul foc utilizând decorațiuni ieftine pentru grădină cu valoare simbolică, precum lumânările parfumate, lămpile solare sau făcliile cu ceară. 

     5. Plasează elementele în funcție de punctele cardinale.

Un alt aspect major în amenajarea în stil Feng Shui este amplasarea elementelor cheie în funcție de punctele cardinale. Într-o grădină amenajată în stil Feng Shui e bine ca plantele pe care le cultivi să fie așezate în partea de SV, pentru a atrage sănătatea și prosperitatea, iar pomii fructiferi în sud sau est. Pentru a beneficia de stabilitatea și receptivitatea date de elementul pământ, plasează, suplimentar, vase ceramice, din teracotă, sau pietre ornamentale în partea de sud-vest și nord-est.

     6. Elementul apă este deosebit de important.

Amplasează un iaz, o piscină sau chiar un mic bazin cu peștișori aurii pentru a te asigura că folosești și elementul apă, atât de important într-o amenajare a unei grădini în stil Feng Shui. Acest element trebuie integrat însă armonios și echilibrat, indiferent de dimensiunea grădinii. Mai mult, apa trebuie păstrată pe cât posibil în mișcare, pentru ca energia benefică a locului să nu ”stagneze”.

     7. Păstrează apa în permanență curată.

Pentru a păstra un Chi pozitiv, apa trebuie să fie în permanență limpede și curată, deoarece influențează în mod direct energia locului. Asigură-te deci că ai în vedere acest lucru dacă ai un mic lac sau iaz în grădina ta. 

 

O amenajare în stil Feng Shui a grădinii tale înseamnă să integrezi echilibrat toate cele cinci elemente esențiale pentru această practică străveche chineză, pentru a te bucura de starea de calm, relaxare și liniște pe care le oferă acest tot unitar armonios și benefic. 

Sursa foto https://favi.ro/produse/p/ubbink-fantana-decorativa-acquaarte-bern-1387069-1387069?v=2012035