O cercetare recentă sugerează că o abordare revoluționară în tratamentul tulburărilor de atenție, cum ar fi ADHD, ar putea consta în reducerea „zgomotului” neuronal din creier, în locul stimulării activității neuronale. Gena Homer, o componentă genetică esențială, este la baza acestei descoperiri semnificative.
Atenția depinde de capacitatea creierului de a filtra informațiile inutile și de a răspunde prompt la cele relevante. Persoanele afectate de tulburări de atenție, cum ar fi ADHD, întâmpină dificultăți în acest proces, ceea ce duce la pierderi informaționale și la o calitate scăzută a vieții. În prezent, tratamentele disponibile pentru ADHD se concentrează, de obicei, pe stimularea activității neuronale în zonele cheie ale creierului, cum ar fi cortexul prefrontal.
Cu toate acestea, cercetările recente sugerează că soluția ar putea fi, de fapt, reducerea activității de fundal. Această nouă direcție ar putea conduce la dezvoltarea unor medicamente cu mecanisme de acțiune diferite, care să ajute persoanele cu ADHD să își îmbunătățească atenția.
Un studiu publicat în revista Nature Neuroscience de către cercetători de la Universitatea Rockefeller a identificat gena Homer ca fiind un element crucial în procesul de atenție. Deși Homer este cunoscută pentru rolul său în comunicarea neuronală, nu a fost asociată anterior cu tulburările de atenție sau cu dezvoltarea neuropsihică.
Cercetătorii au analizat genomul a 200 de șoareci din diferite linii genetice, inclusiv din populații sălbatice, pentru a reflecta diversitatea genetică umană. Rezultatele au arătat că șoarecii cu performanțe mai bune la testele de atenție prezentau niveluri scăzute ale genei Homer în cortexul prefrontal. Aceste variații genetice explicau aproximativ 20% din diferențele de atenție observate între șoareci.
Cercetarea a mai dezvăluit că nu toate variantele genei Homer sunt la fel de relevante. Două dintre aceste variante, Homerla și Ania3, au fost asociate cu rezultate mai bune în testele de atenție atunci când nivelurile lor în cortexul prefrontal erau mai scăzute.
Pentru a verifica relația dintre gena Homer și atenție, cercetătorii au realizat un experiment în care au redus artificial nivelurile de Homerla și Ania3 în creierul unor șoareci adolescenți. Rezultatul a fost o îmbunătățire semnificativă a vitezei și preciziei în testele de atenție. În contrast, aceleași modificări aplicate șoarecilor adulți nu au generat efecte notabile, ceea ce sugerează că gena Homer ar avea un rol esențial în dezvoltarea timpurie a atenției.
O altă descoperire importantă a fost modul în care gena Homer influențează activitatea neuronală. Scăderea nivelurilor acestei gene a dus la creșterea numărului de receptori GABA în cortexul prefrontal, ceea ce are rolul de a reduce activitatea neuronală de fundal. Această ajustare permite neuronilor să reacționeze mai eficient la stimulii relevanți. Această constatare ar putea explica de ce persoanele cu ADHD au reacții diferite la stimulii din mediu.
Cercetătorii au teoretizat că șoarecii cu o atenție mai bună ar trebui să aibă un cortex prefrontal mai activ. Totuși, au descoperit că o activitate de fundal mai scăzută contribuie la o reacție mai bună la stimulii importanți, ceea ce ar putea reduce riscul de apariție a hiperactivității.
Descoperirile acestui studiu pot deschide calea pentru noi metode de tratament pentru ADHD. În loc să se concentreze pe stimularea activității neuronale prin medicamente, ar putea fi mai eficientă reducerea zgomotului de fundal care interferează cu atenția. Aceasta abordare ar putea îmbunătăți calitatea vieții pentru familiile în care există un copil diagnosticat cu ADHD.
Gena Homer ar putea deveni un obiectiv pentru viitoarele terapii. O parte a acestei gene este implicată în procesul de splicing, ceea ce permite genei să producă diverse tipuri de ARN mesager. Această zonă ar putea fi vizată cu medicamente pentru a ajusta nivelurile variantelor Homerla și Ania3.
Prin reglarea acestor niveluri, s-ar putea influența echilibrul dintre semnalele utile și zgomotul de fundal din creier. Aceasta ar putea reduce activitatea neuronală inutilă și ar putea avea implicații în tratamentele pentru alte afecțiuni, cum ar fi autismul și schizofrenia, unde procesarea informațiilor senzoriale este diferită.
Cercetarea continuă în acest domeniu va ajuta la aprofundarea înțelegerii factorilor genetici care influențează atenția. Studiul propune o schimbare fundamentală în abordarea tratamentelor pentru ADHD, concentrându-se pe reducerea zgomotului, nu pe amplificarea semnalelor. Deși studiile au fost realizate pe șoareci, rezultatele oferă o bază solidă pentru dezvoltarea unor terapii mai eficiente, în special în etapele timpurii ale dezvoltării creierului. Acesta este un pas important în înțelegerea funcționării atenției și în găsirea de soluții pentru cei afectați de tulburări de concentrare.
