În România, rata divorțurilor s-a dublat în ultimele trei decenii

De Jurnalul Național 930 citiri
5 min citire

În ultimii 30 de ani, rata divorțurilor în România s-a dublat, arată  datele statisticilor oficiale. În prezent, una din patru căsătorii se finalizează în divorț spun informațiile disponibile în această privință.

Astfel, Studiile Institutului Național de Statistică arată că în 2019 una din patru căsătorii din România se finaliza printr-un divorț. Aceasta în condițiile în care la începutul anilor 90 doar una din șase căsătorii se finaliza prin divorț.

În plus, pandemia a accentuat acest fenomen, astfel că în 2020 s-a înregistrat un divorţ la fiecare 3,5 căsătorii. Practic, România a ajuns de la 16% rata divorțurilor în 1990 la 28,5% la finalul lui 2020.

Plecând de la aceste premise, Divorce Journey lansează Academia Post-Divorț, prima școală de educație, susținere și dezvoltare personală, pentru persoanele care au trecut printr-un divorț.

Divorțuri pe bandă rulantă în România

Raportatele INS arată că în 2020 în România durata medie a unei căsătorii care se finalizează prin divorț era de doar 9,5 ani. Însă, la finalul primului an de pandemie, se înregistra un divorț la fiecare 3,5 căsătorii. La polul opus, durata căsătoriilor care s-au finalizat cu divorț în Italia era de 24,6 ani, potrivit studiului internațional din 2017 „Marital Satisfaction, Sex, Age, Marriage Duration, Religion, Number of Children, Economic Status, Education, and Collectivistic Values: Dată from 33 Countries”.

Astfel, ”În 1990 se înregistra un divorț la fiecare șase căsătorii, iar la finalul anului 2020 una din 3,5 familii eșuau. Practic, am ajuns de la o rată a divorțurilor de 16% la una de aproape 29%. Plecând de la aceste premise, Divorce Journey lansează Academia Post Divorț, prima școală de educație, susținere și dezvoltare personală, pentru persoanele care au trecut printr-un divorț”, spune Dr. Gabriela Saulea, fondatorul Divorce Journey.

 

Despre acest fenomen, Domnica Petrovai, coordonator al Strategiei Naționale de Sănătate Mentală a Copilului și Adolescentului din România, anunța că ”avem cea mai scăzută durată a relației de cuplu din Europa”. Oficialul explica acest fenomen ca un rezultat al experienței în familie și al celei din școală, ”unde deseori ești sancționat, pedepsit fără să fii sprijinit să depui un efort punctual și înveți teama de eșec pe care o aplici și în relația de cuplu”.

În prezent, “Investim ani mulți în educația profesională, dar pentru viața personală nu există o formă de educație formală. Învățăm despre relații copiind modelele parentale sau din contră, căutăm experiențe total opuse celor văzute în familie. Rezultatele arată că bazându-ne doar pe această formă de educație, am ajuns la o rată a divorțului crescută și la cea mai mică longevitate a căsniciilor din Europa.”, afirmă Dr. Gabriela Saulea, fondatorul Divorce Journey, singurul program de revenire după divorț din România.

Prima academie post-divorț din România

În acest sens, studenții Academiei Post-Divorț au acces la tehnici și exerciții de depășire a divorțului, de creștere a încrederii și deschiderii către relații sănătoase. Educația cuprinde informații despre psihologia cuplurilor, parenting după divorț, comunicarea cu copiii, precum și limbajele folosite de parteneri. Alte subiecte din cadrul Academiei vizează creșterea respectului de sine, a iubirii si a stimei de sine, a persoanelor care au suferit pierderi ale acestora odată cu divorțul.

”Aspectele teoretice și practice sunt menite să-i ajute pe studenții Academiei Post-Divorț să vindece trauma despărțirii, să pășească cu încredere către noi relații și să aleagă în cunoștintă de cauză un nou partener și un nou stil de viață”, explică Dr. Gabriela Saulea.

În România, Academia Post-Divorț este o școală online pe bază de abonament, la prețuri accesibile, similare celor de la sala de sport. La fel ca un abonament la sala de fitness, Academia Post-Divorț este un program ce poate fi parcurs pe termen lung, exact atât cât consideră fiecare participant că are beneficii din participare.

Concret, structura Academei cuprinde 4 elemente de baza: platforma de studiu, grupul privat de facebook, intalnirile live și comunitatea. 

a) Platforma pe care sunt urcate cursurile, seminariile, exercițiile, cărțile și materialele de studiu.

b) Grupul de Facebook este locul în care participanții se pot cunoaște, pot face networking, se pot conecta cu alți oameni ca ei;

c) Întâlnirile live pe Zoom si facebook, în care se vor discuta subiecte pe o temă relevantă, anunțată în prealabil.

d) Comunitatea este una dintre cele mai importante componente ale Academiei




Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025.Într-o lume financiară în continuă schimbare, este mai important ca [...]

Impozit 2025. Taxele pentru Bucureșteni. Ce schimbări vor fi

Impozit 2025. De anul viitor, bucureștenii se vor confrunta cu o creștere semnificativă a impozitelor auto și a taxelor locale. [...]