În România şcoala începe mai devreme!

De Jurnalul Național Actuale Educaţie 219 citiri
5 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Ce trebuie să știe părinții și elevii despre anul școlar 2023-2024. Școala va începe mai repede față de anii anteriori. Astfel, pe ce dată se vor relua cursurile școlare în luna septembrie, câte săptămâni are noul an școlar și de câte vacanțe se vor bucura copiii?

Când începe școala în septembrie

Sezonul de vară este aproape de final, ceea ce înseamnă că părinții și copiii se pregătesc pentru un nou an școlar. Vacanța se va termina curând, iar școlarii vor reveni în bănci, pregătiți să facă față cu brio noilor provocări, mai ales în circumstanțele în care zilele libere sunt mai puține.

Astfel, noul an școlar 2023-2024 va debuta mai repede cu câteva zile față de anii școlari anteriori. Modificarea este oficială și nu mai poate suferi schimbări, dat fiind faptul că și structura anului școlar a fost supusă unor reglementări mai deosebite încă din anul curent.

Structura anului școlar 2023-2024 a fost publicată în Monitorul Oficial în urmă cu câteva luni. În cadrul acesteia, cursurile școlare vor debuta, în anul curent, pe data de 11 septembrie, într-o zi de luni. Anul școlar va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri și cinci vacanțe școlare.

Prima vacanță de care se vor putea bucura elevii va avea loc în a doua lună de școală. Începând din data de 28 octombrie, copiii vor fi liberi până pe data de 5 noiembrie. În ceea ce privește vacanța din luna februarie, aceasta rămâne mobilă, potrivit deciziei inspectoratelor școlare.

Structura anului școlar 2023-2024

Calendarul anului școlar 2023-2024, potrivit Ministerului Educației!

Modulul I

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023;
Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023;

Modulul II

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023;
Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024;

Modulul III

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;
Vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;

Modulul IV

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024;
Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024;

Modulul V

Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024;
Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

În ceea ce privește finalizarea cursurilor din anul școlar 2023-2024, există câteva excepții, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației, astfel:

a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvența redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la dată de 14 iunie 2024;

c) pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la dată de 28 iunie 2024;

d) pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Sursa – playtech.ro