miercuri, 29 aprilie 2026 Columbus18°CParțial noros

Caută în Jurnalul Național

Utile

În România, un deținut a făcut țuică în penitenciar

Ramona Badea · 29 decembrie 2021 · Actualizat: 09:09
penitenciar

Un deținut din Iași a primit 10 zile de izolare, sancţiunea maximă posibilă după gratii, după ce polițiștii au descoperit că acesta a făcut țuică în penitenciar.

Deţinutul Fernando Petrică Sîn Sarion este în închisoare din 2018, condamnat pentru tâlhărie şi ultraj.

În seara zilei de 4 iunie, în timpul unei percheziţii efectuate în celula în care era deţinut, au fost descoperite 8 bidoane de plastic a doi litri, pline cu fructe fermentate.

Alertă în România după ce o dronă rusească a lovit Galați. Ilie Bolojan a făcut anunțul de urgență
RecomandariAlertă în România după ce o dronă rusească a lovit Galați. Ilie Bolojan a făcut anunțul de urgență

Deținutul a recunoscut că bidoanele îi aparţineau, fructele fiind puse la fermentat pentru a distila ţuică.

În ţara noastră, introducerea, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice sunt interzise în penitenciare.

Acesta a fost sancţionat cu 10 zile de izolare, regim în care deţinutul este închis singur în celulă, având dreptul doar la o oră de plimbare pe zi, aceasta fiind a 49-a sancţiune primită de când fusese încarcerat.

Vine o scumpire neașteptată în România. Cel mai mare producător de prezervative a făcut anunțul
RecomandariVine o scumpire neașteptată în România. Cel mai mare producător de prezervative a făcut anunțul

În apărarea sa, deţinutul a contestat decizia judecătorului delegat pe lângă penitenciar, susţinând că afecţiunile psihice de care suferă nu îi permit regimul de izolare, scrie ziaruldeiaşi.ro

Magistraţii Judecătoriei au constatat că aplicarea sancţiunii fusese avizată de medicul penitenciarului, care îl avea în evidenţă pe deținut.

Aşadar, „Totodată, instanţa apreciază că faţă de diagnosticele cu care petentul figurează în evidenţa unităţii de detenţie, respectiv «tulburare de personalitate, autoagresiuni şi retard mental», văzând şi menţiunea medicului unităţii în conformitate cu care petentul este apt să execute această măsură, sancţionarea petentului nu este excesivă şi nici nu echivalează, cel puţin la nivel aparent, cu relele tratamente interzise de art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, au conchis judecătorii, care au respins contestaţia, ca nefondată.

Ministrul Justiției avertizează – avem 24.000 de deținuți pe 23.000 de locuri în penitenciare
RecomandariMinistrul Justiției avertizează – avem 24.000 de deținuți pe 23.000 de locuri în penitenciare

Din punct de vedere financiar, deținutul va trebuie să achite şi suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.