luni, 20 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Actuale

Incendiu devastator în Reghin.

Stefania Voicu · 22 septembrie 2022 · Actualizat: 11:50
incendiu 1

Scene de coşmar în Reghin. Un copil în vârstă de 7 ani a murit, iar fratele lui este în stare gravă, după ce casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări.

Astfel că, incendiul devastator a izbucnit miercuri, în jurul orei 23:30. Vecinii au fost cei care au dat alarma și care au sunat la 112.

De asemenea, din cauza flăcărilor puternice care au cuprins cu repeziciune casa aflată pe strada Călăraşilor din municipiul Reghin, județul Mureș, oamenii nu s-au putut apropia prea mult de imobil.

Un câine erou a trezit o familie la 4 dimineața salvând-o de un incendiu devastator
RecomandariUn câine erou a trezit o familie la 4 dimineața salvând-o de un incendiu devastator

În momentul în care au ajuns pompierii, flăcările erau uriașe, dar au intrat în casă pentru a-i salva pe cei doi copii de 7, respectiv 10 ani, însă și pe ruda lor în vârstă de 65 de ani.

Era dezastru, au explodat sticlele, geamurile, am vrut să intru după ei în casă, însă nu se mai putea. Eu am ieșit afară și am strigat să iasă toți afară din casă. Eu nu dormeam, noi i-am trezit pe toți, am ieșit și am luat buteliile, am făcut ce am putut”, a precizat un martor pentru Antena 3. 

Băiețelul de șapte ani a fost resuscitat, însă din păcate nu a mai putut fi salvat. Fratele și bunicul copilului decedat au ajuns la spital în stare foarte gravă.

Incendiu devastator în Coreea de Sud 14 morți la o fabrică de piese auto
RecomandariIncendiu devastator în Coreea de Sud 14 morți la o fabrică de piese auto

Martorii susțin că incendiul ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit electric.

Etichete: copii Incendiu reghin