John Healey a demisionat din guvernul britanic. Ce acuză despre bugetul apărării și presiunea asupra lui Starmer

John Healey, secretarul britanic al Apărării din iulie 2024, și-a dat demisia joi, acuzând direct guvernul lui Keir Starmer că nu pune pe masă finanțarea cerută de armată într-un moment pe care l-a descris drept o perioadă de „amenințări în creștere”. Demisia lovește în unul dintre puținele domenii în care premierul britanic păstra o reputație stabilă: apărarea și politica externă.

Pe scurt, disputa este despre diferența dintre promisiunile publice și banii trecuți efectiv în planul de cheltuieli. Starmer a promis creșterea bugetului apărării la 2,5% din PIB până în 2027 și la 3% până în 2035. Healey spune că varianta de lucru primită luni de la Trezorerie ar urca apărarea doar la 2,6% anul viitor și la 2,68% în 2030, adică peste ținta de 2,5%, dar cu 0,32 puncte procentuale sub pragul de 3% asumat pentru 2035 și mult sub ceea ce fostul ministru consideră necesar acum.

Pentru Marea Britanie, miza nu este doar contabilă. Dacă ministerul care cere bani pentru armament, capacități și personal intră în conflict deschis cu Trezoreria, semnalul către aliații NATO este că Londra își negociază cu dificultate propriile ambiții militare exact când invazia Rusiei în Ucraina și războiul din Iran cresc presiunea pentru cheltuieli mai mari. Iar pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România, credibilitatea militară britanică contează direct în ecuația de securitate regională.

În scrisoarea de demisie, John Healey a formulat acuzația fără echivoc. „Nu ați putut, iar Trezoreria nu a fost dispusă, să angajeze resursele de care națiunea are nevoie pentru a apăra țara în această perioadă de amenințări în creștere.” El a susținut că planul de investiții în apărare este „mult sub ceea ce este necesar în această perioadă periculoasă”.

Planul de investiții întârzie, iar disputa pare să fie între Apărare și Finanțe

Publicarea planului de investiții în apărare a fost amânată, pe fondul unor dezacorduri care ar fi existat între Ministerul Apărării și Trezorerie. Acest punct nu este confirmat oficial, dar vine în linie cu acuzațiile formulate de Healey în demisie și cu tensiunea clasică dintre ministerele care cer bani și finanțele publice care încearcă să limiteze deficitul.

Numai că, în acest caz, costul politic este mai mare decât într-o dispută bugetară obișnuită. Healey era în funcție de la revenirea Partidului Laburist la putere, în iulie 2024, și era văzut drept un ministru serios și capabil. Plecarea lui nu arată doar o neînțelegere tehnică pe cifre, ci un conflict de fond despre cât de repede și cât de mult trebuie finanțată apărarea.

Olivia O’Sullivan, șefa programului U.K. in the World la Chatham House, a apreciat că demisia „subminează semnificativ pe Starmer”, mai ales că premierul avea „o reputație relativ asigurată în domeniul apărării și afacerilor externe”. Pentru un guvern deja afectat de critici și erori politice în mai puțin de doi ani de la instalare, pierderea ministrului Apărării pe tema banilor trimite un semnal prost și în interiorul partidului, și în exterior.

Critica nu vine doar din opoziție, ci din cercul care a scris strategia de apărare

Generalul Richard Barrons, coautor al studiului de apărare pe care se bazează planul guvernului, a spus că executivul „regresează activ” dacă refuză să finanțeze propriile concluzii. Formula este dură fiindcă vine din interiorul mecanismului care a fundamentat strategia, nu dintr-o tabără politică adversă.

El a avertizat că lipsa finanțării „diminuează poziția Marii Britanii în cadrul NATO, slăbește credibilitatea noastră cu aliații și ne crește vulnerabilitatea la realitățile conflictului din secolul 21. Atât aliații, cât și adversarii vor fi atenți.”

Iar Justin Crump, fost comandant de tanc britanic și șef al companiei Sibylline, a rezumat ruptura astfel: „Acest lucru subliniază doar o lipsă de control aici, o lipsă de claritate, o lipsă de rezoluție, un decalaj între vorbe și fapte.”

Potrivit Fortune, presiunea externă complică și mai mult situația. Statele Unite, prin președintele Donald Trump, au cerut în mod repetat Marii Britanii și altor aliați NATO să își majoreze contribuțiile militare, punând chiar sub semnul întrebării valoarea alianței pentru Washington. În acest cadru, o demisie la Londra pe tema subfinanțării este observată imediat atât la Bruxelles, cât și la Washington.

Guvernul invocă cea mai mare creștere de după Războiul Rece, dar nu a oprit ruptura

Reacția oficială a guvernului britanic a fost una defensivă. Executivul a afirmat că realizează „cea mai mare creștere susținută a cheltuielilor pentru apărare de la Războiul Rece” și a transmis: „Această țară este mai sigură datorită deciziilor pe care Keir Starmer le-a luat și vom continua să acționăm în interesul nostru național.”

Dar răspunsul nu rezolvă contradicția centrală. Dacă ținta politică anunțată este 3% din PIB până în 2035, iar varianta criticată de Healey duce la 2,68% în 2030, diferența nu este una simbolică. Este o distanță care poate însemna amânarea unor achiziții, capacități militare mai lente sau o dificultate mai mare de a convinge aliații că Marea Britanie își susține cu bani propriile obiective.

Și Mark Rutte, secretarul general NATO, informat despre demisie la o conferință de presă la Bruxelles, a descris exact tensiunea care apare acum la Londra: „Ceea ce vedem în întreaga alianță este că țările își cresc investițiile în apărare, și desigur nu este ușor, pentru că în cele din urmă există întotdeauna un compromis cu alte cheltuieli, care sunt de asemenea importante.”

Starmer trebuie să aleagă rapid între disciplină bugetară și cost politic

Pentru premier, problema imediată nu este doar numirea unui nou secretar al Apărării, ci și credibilitatea viitorului plan de finanțare. Un succesor mai docil ar calma temporar cabinetul, dar nu ar închide disputa dacă documentul final rămâne aproape de cifrele contestate de Healey. Un succesor care va cere aceiași bani va readuce conflictul în același punct.

Dar efectul cel mai vizibil este deja produs: demisia transformă o negociere internă privind procente din PIB într-o întrebare politică mai grea, despre cât de mult este dispus guvernul britanic să taie din alte bugete pentru a susține apărarea. Chiar Starmer a admis acest lucru în scrisoarea către Healey, în care a insistat că planul va oferi resursele necesare și că majorările vor fi „durabile și echitabile”, dar vor implica „realocări semnificative de fonduri din toate departamentele guvernamentale”.

Faptul concret care urmează este publicarea planului de investiții în apărare, document amânat după disputa dintre Ministerul Apărării și Trezorerie și care va arăta dacă Londra merge spre ținta politică de 3% din PIB sau rămâne la nivelul de 2,68% în 2030 reclamat de John Healey.