luni, 27 aprilie 2026 ☀️Columbus8°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Timp Liber

La Festivalul Mediteranean de la Oradea se poate degusta homari, pui de baltă, raci şi baclavale

Madalina Radu · 06 august 2020 · Actualizat: 09:15
11111 5

Între 7 și 9 august, orădenii pasionați de gastronomia turcească au ocazia să savureze o varietate de preparate specifice în cadrul Festivalului Mediteranean, un eveniment dedicat deliciilor dulci turcești și fructelor de mare, a declarat joi, pentru AGERPRES, Ștefan Mailat, reprezentant al organizatorilor.

„Festivalul se desfășoară în trei standuri distincte: unul dedicat fructelor de mare, altul pentru baklava turcească și un al treilea pentru ciolan de porc. La standul de fructe de mare, vor activa patru bucătari, baclavalele sunt preparate în laboratorul din București, iar la cel cu porc, avem doi bucătari. Anul trecut am fost prezenți în 30 de orașe, dar de această dată ne limităm la patru orașe din cauza restricțiilor”, a explicat Ștefan Mailat.

Cei care iubesc fructele de mare vor găsi la standul special amenajat homari, creveți, calamari, caracatiță, pui de baltă, doradă, paella, raci, rapane și multe altele, fiind întâmpinați de patru bucătari talentați.

Nu mai arunca niciodată cartofii încolțiți. Trucul simplu pe care îl ai deja în bucătărie
RecomandariNu mai arunca niciodată cartofii încolțiți. Trucul simplu pe care îl ai deja în bucătărie

Vizitatorii vor avea ocazia să guste și să achiziționeze baklavale, celebrele plăcinte turcești (su boregi și gozleme), preparate chiar în fața clienților, înghețată Maraș Dondurma, cafea turcească preparată pe nisip, dar și peste 50 de sortimente de „Turkish Delight” – rahat turcesc cu fistic, migdale, rodie, șofran, trandafir și multe alte arome.

„Ca de fiecare dată, vom aduce și ceva inedit, unică în România, sekerpare și balbaden”, a adăugat organizatorul evenimentului.

Festivalul Mediteranean va fi deschis de vineri până duminică, între orele 12:00 și 22:00, în Parcul 1 Decembrie. Acesta se organizează în mai multe orașe din țară, ediții recente având loc în Arad, Baia Mare, Craiova și Brașov.

Avertisment astrologic pentru 28 aprilie. O zodie devine impulsivă, alta are noroc uriaș
RecomandariAvertisment astrologic pentru 28 aprilie. O zodie devine impulsivă, alta are noroc uriaș