Leonardo Badea (BNR): Criza actuală ne demonstrează că este necesar să creștem robustețea economiei locale
Leonardo Badea, viceguvernatorul BNR, a afirmat:
„Crizele recente, cea financiară din 2007 (care a continuat cu criza datoriilor suverane în Europa) și pandemia actuală, cu efecte economice și sociale devastatoare, ne demonstrează că nu este suficient să întărim un singur aspect al mecanismului macroeconomic, cum ar fi sectorul bancar, mai ales când interconectările între sectoare sunt extrem de puternice. Provocarea reală este combaterea fragilității sistemelor în prezent.” Nassim Nicholas Taleb, în cartea sa Antifragile: Things That Gain from Disorder, subliniază: „Antifragilitatea depășește reziliența sau robustetea. Cei rezilienți rezistă șocurilor și rămân neschimbați; cei antifragili devin mai buni.” Pentru a depăși fragilitatea, trebuie să ne concentrăm pe creșterea robustetei sectorului productiv, ceea ce reprezintă o provocare majoră.
Într-adevăr, măsurile coordonate la nivel internațional, european și național au contribuit la întărirea sistemului financiar. Această soliditate, obținută prin creșterea cerințelor prudențiale (capital, lichiditate, guvernanță, proceduri, competențe etc.), îi permite să reziste în condiții economice dificile, continuând să își îndeplinească funcțiile esențiale și să contribuie semnificativ la recuperarea economică. Totuși, nu totul funcționează perfect în sectorul financiar, existând segmente ale ciclului de afaceri, cum ar fi comportamentul consumatorilor și etica de afaceri, care necesită îmbunătățiri. Din perspectiva solidității financiare, sistemul este mult mai bine pregătit să facă față unei crize decât acum un deceniu.
În economia reală, observăm acum vulnerabilități semnificative (în România și la nivel global): dependența excesivă de furnizori unici, lanțuri de aprovizionare extinse (transfrontaliere), stocuri minime, specializare redusă și fragilitate financiară a companiilor (capital, lichiditate, acces la finanțare) etc.
Aceste vulnerabilități au fost accentuate de criza generată de pandemia Covid-19. Reacțiile autorităților au fost, în mare parte, de urgență, încercând să limiteze impactul pandemiei asupra populației și economiei. Este evident că trebuie să ne schimbăm abordarea, atât în ceea ce privește obiectivele, cât și mijloacele utilizate, pentru a reconstrui și dezvolta economia.
Pe termen lung, în timpul refacerii economiei post-criză, ar trebui să ne propunem să construim un sistem economic mai rezistent la crize care afectează lanțurile de aprovizionare și realocarea cererii între sectoare, inspirându-ne din modelul de consolidare a sectorului financiar.
Ar trebui să regândim economia națională pentru a avea capacitatea de a răspunde rapid în fața unei crize pandemice, astfel:
(1) companiile care dețin spații pentru evenimente ar putea fi sprijinite financiar pentru a adapta o parte din acestea în spații pentru îngrijirea pacienților;
(2) spitalele private ar putea beneficia de reduceri fiscale dacă ar adăuga funcționalități de tip ATI pentru un număr minim de paturi;
(3) inițierea unui program național pentru formarea grupurilor de voluntari din domeniul sănătății, instruiți pentru a face față crizelor sanitare;
(4) producătorii de bunuri neesențiale ar putea fi ajutați să investească în tehnologii care să le permită să își transforme producția în bunuri esențiale atunci când este necesar;
(5) guvernul ar putea oferi stimulente financiare producătorilor de bunuri de urgență neperisabile (medicamente, măști, combinezoane, dezinfectanți etc.) pentru a menține stocuri suplimentare care să acopere necesarul de consum pentru o anumită perioadă;
(6) companiile din sectoare cheie ar putea fi susținute pentru a menține o parte din capacitatea de aprovizionare internă, sporind astfel reziliența la șocurile externe;
(7) spitalele private ar putea fi încurajate să aibă contracte de tip întreruptibil (similar celor din sectorul energetic) pentru a putea oferi resurse serviciului național de sănătate în perioadele de urgență.
Implicarea statului în aceste programe pentru sectorul privat este esențială, deoarece, în absența acesteia, costurile în perioadele normale ar putea reduce competitivitatea companiilor care adoptă aceste strategii, fiind înlocuite de cele care se concentrează exclusiv pe profituri pe termen scurt, ignorând necesitatea de sustenabilitate pe termen lung.
Unii ar putea interpreta aceste propuneri ca o susținere pentru un stat puternic și supradimensionat. În realitate, ceea ce ne dorim este un stat înțelept, care prin reforme structurale să sprijine creșterea robustetei și versatilității sectorului privat al economiei. Scopul nu este un stat puternic, ci un sector privat puternic, capabil să facă față crizelor, prin diversificarea rețelelor de aprovizionare și creșterea capacității de reacție la cererea fluctuantă.
Astfel, companiile vor deveni mai puțin dependente de intervenția statului în situații de criză. Cu alte cuvinte, statul ar putea cheltui mai puțin în vremuri bune pentru a avea un sector privat care să nu necesite resurse exorbitante în crize. Argumentul este similar cu cel care a stat la baza creșterii reglementărilor în sectorul financiar: este mai ieftin să susții consolidarea în perioade favorabile decât să suporti costurile fragilității sistemului în criză.
Unii cititori ar putea susține că nu toate statele își pot permite cheltuieli pentru astfel de programe, având în vedere constrângerile fiscale. Este adevărat că găsirea mixului optim de politici nu este ușoară și nici simplu de implementat.
Totuși, în timpul crizei, costurile sunt suportate de toate statele și comunitățile. Așadar, este necesară o schimbare de mentalitate: să acceptăm să renunțăm la o parte din bunăstarea maximă în vremuri favorabile pentru a reduce intensitatea pierderilor în criză. Revenim astfel la un principiu vechi: netezirea ciclurilor economice. Aceasta nu se face doar prin lărgirea spațiului fiscal în perioade favorabile, ci și prin susținerea transformărilor structurale care să sporească capacitatea firmelor de a acționa contra-ciclic.
O altă interpretare greșită apărută recent este că orice demers de consolidare locală sau regională este o mișcare anti-globalizare. Nu cred că aceasta este calea corectă, iar propunerile de mai sus nu provin dintr-o viziune izolaționistă. Cred că cele două abordări sunt complementare, nu opuse. Consolidarea economiei locale nu contravine globalizării, ci o întărește, sporind rezistența la șocuri și coeziunea rețelei economice. O Românie puternică contribuie la o Uniune Europeană mai durabilă, nu împotriva ei. Același raționament se aplică și la nivelul indivizilor, unde reducerea inegalităților crește coeziunea socială.
Așa cum orice călătorie importantă începe cu un prim pas, demersurile propuse pot fi implementate gradual. Putem începe cu sectoare cheie și, pe baza experienței acumulate, putem extinde aceste programe și către alte domenii. De exemplu, am putea viza inițial sectorul serviciilor medicale private și producția de echipamente medicale. Nu există niciun motiv pentru ca abordarea să nu fie liberală și competitivă. Statul trebuie doar să își asume rolul de sprijin și să stabilească regulile, deoarece sectorul privat va veni cu propuneri inovatoare. Am văzut deja companii care, din proprie inițiativă, au adaptat rapid liniile de producție pentru a răspunde cererii emergente (ex. dezinfectanți, măști, combinezoane etc.).
