Lucrările la magistrala M6 de metrou ar putea începe în luna mai

De Jurnalul Național 249 citiri
3 min citire

Contractul pentru magistrala de metrou M6 se află în grafic, așa că lucrările ar putea începe în luna mai, a precizat, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionuţ Cristian Săvoiu.

„La metrou s-a început contractul, deja este în fază de proiectare şi este în grafic pentru magistrala M6. Acolo este prima fază, este contract de proiectare şi execuţie, cu asociere de antreprenori turci. Este un mix de finanţare la care contribuie şi Agenţia de Dezvoltare a Japoniei. Eu cred cu tărie că se va intra în şantier la finele primăverii acestui an, deci undeva la începutul verii – luna mai, aşa cum este prevăzut în contract. (…)

Lucrurile vor fi puţin mai disfuncţionale, dar eu am încredere în specialiştii de la metrou şi în diriginţii de şantier, proiectanţi, constructori, că vor asigura un plan de management al traficului şi organizare de şantier corespunzătoare”, a precizat Săvoiu, la Forumul de Infrastructură, Transporturi şi Logistică, ediţia a II-a, organizat de Club Antreprenor.

De asemenea, acesta a subliniat că se află în evaluare „faza de la Băneasa la Otopeni”, fiind aşteptat răspunsul la procedura de achiziţie publică pentru lucrări.

„În primul trimestru eu sunt convins că vom avea un răspuns cu privire la această procedură – şi sperăm să intrăm cât mai repede în contract şi pe acest segment. Legat de M4, aici este magistrala care este încă în fază de obţinere a acordului de mediu. După obţinerea acordului de mediu se poate obţine şi hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi poate pe Planul Urbanistic Zonal (PUZ). Deci, PUZ-ul a creat probleme suplimentare, de întârziere.

După această etapă administrativă, de pregătire a proiectului, o să se intre în finanţare. Suntem convinşi că vom asigura o finanţare prin Programul Operaţional Transport pentru această magistrală şi finanţarea din PNRR să fie aprobată la finele etapei de negocieri cu Comisia Europeană”, a mai adăugat Cristian Săvoiu.

Mai mult decât atât, oficialul a menţionat că România are un program important şi pentru metrou. Conform acestuia, Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă asigură finanţare atât pentru dezvoltarea metroului bucureştean, cât şi pentru cel clujean.




Poate Trump să redenumească Golful Mexic în Golful Americii?

Planul președintelui SUA de a modifica numele unei zone maritime stârnește controverse Președintele american Donald Trump a reiterat în discursul [...]

Injecțiile pentru slăbit ar putea preveni 42 de boli, inclusiv demența!

Medicamentele GLP-1RA ar putea avea beneficii extinse pentru sănătate Persoanele cu diabet care utilizează medicamentele incluse în injecțiile pentru slăbit [...]

Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]