MAE informează că Bulgaria va suspenda temporar traficul de pe Podul Giurgiu – Ruse

De Jurnalul Național 96 citiri
5 min citire

 

Traficul rutier de autoturisme şi microbuze (cu masa totală de până la 3,5t) şi autocare va fi oprit pentru 12 ore (în intervalul 09:00 – 21:00), în timp ce traficul de autocamioane va fi oprit pentru 24 de ore (de la ora 09:00 a zilei de 27 martie, până la ora 09:00 a zilei de 28 martie).

Începând cu data de 27 martie, ora 21:00, este planificată reluarea circulaţiei rutiere pe pod pentru autoturisme şi microbuze (cu masa totală de până la 3,5t) şi autocare, respectiv, începând cu data de 28 martie, ora 09:00, este planificată reluarea circulaţiei pentru autocamioane.

Agenţia „Infrastructura Rutieră” din Republica Bulgaria informează că, pe timpul opririi circulaţiei rutiere la Podul Dunării I Giurgiu-Ruse, şoferii autocamioanelor de marfă vor putea folosi parcările aflate în regiunile Ruse, Veliko Târnovo, Yambol şi Haskovo.

MAE: Cetăţeni români să ia în considerare perioadele menţionate în care circulaţia rutieră va fi oprită

În acest sens, au fost publicate harta cu spaţiul dedicat acestor locuri de parcare pe api.bg şi harta cu itinerarii de ocolire sau rute alternative.

De asemenea, autoritatea bulgară aduce la cunoştinţa tuturor transportatorilor că, în perioada 27 martie, ora 09:00 – 28 martie, ora 09:00, harta cu planificator de rută şi distanţă (https://www.bgtoll.bg/ro/toll) nu va putea fi folosită în cazul autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5t.

Autocamioanele de marfă nu vor putea traversa podul, astfel că şoferii care călătoresc în baza unei hărţi cu planificator de rută şi distanţă care include şi acest segment rutier închis temporar circulaţiei rutiere nu vor putea să o folosească. Este necesar ca şoferii de autocamioane de marfă să aibă în vedere următorul aspect:

-dacă harta cu planificator de rută şi distanţă este cumpărată la data de 21 martie şi include traversarea Podului Dunării pe la Ruse la data de 27 martie, aceasta nu va putea fi folosită pe perioada de suspendare sau interzicere a circulaţiei rutiere.

MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să tranziteze Podul Dunării I Giurgiu-Ruse să ia în considerare perioadele menţionate în care circulaţia rutieră va fi oprită pentru traversarea podului şi să folosească celelalte puncte de trecere: Vidin – Calafat, Kardam – Negru Vodă, Silistra – Ostrov Călăraşi, Dobromir – Krushari şi Kainardzha – Lipniţa, Nikopol – Turnu Măgurele (feribot).

Care sunt informaţiile suplimentare care pot fi accesate?

– cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse – customs.bg;

– cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA – www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 0035970013020, accesibil în regim non-stop;

– cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu;

– cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;

– cu privire la regimul vamal la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/(Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – customs.bg;

– cu privire la vinieta electronică şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;

– cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web sofia.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org şi www.mae.ro.

Sursa – www.economica.net

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]