Mașinile BYD cu autonomie de 2.100 km ar putea parcurge distanțe chiar mai mari cu un singur plin

De Jurnalul Național 188 citiri
4 min citire

În contextul auto, sistemul plug-in hybrid (PHEV) de propulsie Dual Mode al chinezilor de la BYD a stârnit o mulțime de controverse odată cu prezentarea celei de a cincea generații. Uimiți de declarațiile oficialilor chinezi, inclusiv ale șefului companiei, Wang Chuanfu, care susțineau că mașinile dotate cu acest sistem pot parcurge peste 2.000 km, mulți au contestat informația susținând că standardul de testare folosit (NEDC) este înșelător.

Ei bine, pentru a lămuri, măcar parțial, aceste controverse, cei de la BYD au realizat noi teste de drum. Mai mult chiar, pentru a evita alte discuții, chinezii au testat modelul BYD Seal 06 și nu geamănul BYD Qin L.

Astfel, la testul derulat pe 5 iunie a participat inclusiv directorul de relații publice al BYD, Li Yunfei, care a transmis parțial derularea evenimentelor pe rețelele de socializare din China.

Concret, testul a implicat un BYD Seal 06 cu o baterie aproape descărcată, SOC (state-of-charge) 15%. Mașina a parcurs 103,1 kilometri și a consumat 2,56 litri de combustibil, dar și două puncte procentuale din baterie. Ținând cont de distanța parcursă și de scăderea SOC, consumul de combustibil estimat a fost de 2,54 l/100 km, sub cei 2,9 l/100 km declarați de BYD. Ambele valori sunt calculate conform ciclului NEDC și, pentru cei care știu cum funcționează un vehicul hibrid, mai ales atunci când nu utilizează aproape deloc bateria, sunt greu de crezut.

În plus, autonomii chiar mari decât cea declarată de BYD – circa 2.100 km – au fost obținute, scriu jurnaliștii chinezi, și în timpul testelor realizate de presă cu BYD Qin L. În majoritatea cazurilor, autonomia rezultată în urma testării a fost de circa 2.400 km (CLTC), cea mai mare fiind de 2.547 km.

Încercând să realizeze un test chiar mai relevant, un blogger chinez a parcurs de-a lungul a trei zile, la bordul unui BYD Qin L, distanța din Xian, provincia Shaanxi, și Shenzhen, provincia Guangdong. Deplasarea, făcută cu aerul condiționat stabilit la 24 de grade Celsius și cu o viteză de 120 km/h în mare parte din timp s-a încheiat după parcurgerea a 1.977 km, când mașina s-a oprit după ce a consumat atât energia din baterie cât și combustibilul din rezervor. Un montaj filmat al acestui test arată că vehiculul a fost apoi transportat cu platforma la o benzinărie unde rezervorul său a permis alimentarea cu 66,74 litri (capacitatea declarată a rezervorului este de 65 de litri).

Mai mult sau mai puțin relevante și credibile, informațiile din presa chineză arată că atât BYD Qin L, cât și BYD Seal 06, ambele cu sistemul hibrid DM-i 5.0, au capacitatea de parcurge mult peste 1.500 km, ba chiar peste 2.000 km, indiferent de modul de testare.

Practic, BYD Qin L și Seal 06 au o lungime de 4.830 mm, o lățime de 1.900 mm și o înălțime de 1.495 mm. Ampatamentul este de 2.790 mm. Sistemul hibrid de propulsie, cu încărcare la priză (PHEV), este compus dintr-un motor termic de 1.5 litri care dezvoltă 74 kW (99 hp) și, în funcție de versiune, câte un motor electric de 120 kW (160 hp) sau 160 kW (215 hp).

Primul dintre aceste motoare electrice este disponibil pe versiunea 1.5T 80 km DM-i (autonomie electrică de 80 km), iar cel de-al doilea pe cea 1.5T 120 km DM-i (autonomie electrică de 120 km). Prima versiune are în dotare o baterie Blade de 10.08 kWh, iar al doilea una de 15.87 kWh.

Sursa – www.economica.net




Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]