vineri, 17 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Justiţie

Poliția l-a prins pe bărbatul de 65 de ani care a furat țeava de oxigen de la Pantelimon

Ciprian Stanescu · 17 aprilie 2026 · Actualizat: 14:36
furt Spitalul Pantelimon

Polițiștii din București l-au prins pe bărbatul de 65 de ani care a furat o componentă a instalației de oxigen de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Acesta a fost depistat vineri, pe o stradă din Sectorul 2. Țeava de un metru și un robinet, bunurile sustrase, au fost găsite la un centru de colectare din același sector.

Incidentul, petrecut joi seara, a pus în pericol viața pacienților.

Personalul medical de la Spitalul Pantelimon a fost nevoit să oxigeneze manual bolnavii după ce instalația a fost avariată. Alarma s-a dat joi, în jurul orei 19:30, printr-un apel la 112 făcut de reprezentanții spitalului. Aceștia au anunțat că o persoană a provocat distrugeri la rezervorul de oxigen din curtea unității.

O femeie de 54 de ani a vandalizat mormântul lui Ilie Balaci. Poliția a prins-o
RecomandariO femeie de 54 de ani a vandalizat mormântul lui Ilie Balaci. Poliția a prins-o

Medicii, nevoiți să intervină de urgență

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și pompieri. Pompierii au acționat pentru închiderea robineților rezervorului, pentru a elimina orice pericol. Din primele cercetări, s-a stabilit că hoțul a pătruns în curtea spitalului prin escaladarea gardului, a distrus o componentă a instalației și a fugit cu o țeavă de aproximativ un metru și un robinet.

„La data de 16 aprilie 2026, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către reprezentanții unei unități spitalicești din Sectorul 2, cu privire la faptul că o persoană ar fi provocat distrugeri la un rezervor de oxigen aflat în curtea unității”, a transmis joi seara Poliția Capitalei.

În urma avariei, Ministerul Sănătății a anunțat că „a fost direcţionată la spital o autospecială din cadrul ISU, cu rezerve de oxigen (6 butelii/10l si 7/5l)”. Oficialii au explicat că defecţiunea tehnică va fi remediată rapid.

Ioniq 5 de 170.000 lei furat și șofer cu mandat european, prinși la control
RecomandariIoniq 5 de 170.000 lei furat și șofer cu mandat european, prinși la control

Suspectul a fost prins și dus la audieri

Vineri, la mai puțin de 24 de ore de la incident, polițiștii de la Secția 9 l-au identificat și depistat pe suspect. Bărbatul de 65 de ani a fost găsit pe o stradă din Sectorul 2 și a fost condus la sediul subunității pentru audieri. polițiștii au recuperat și bunurile furate de la un centru de colectare.

Și Poliția Capitalei a confirmat prinderea suspectului. „În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat și recuperat bunurile sustrase, acestea fiind identificate la un centru de colectare din Sectorul 2. Față de persoana în cauză vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, se arată în comunicatul oficial.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 9 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Un cerb a dat spargerea la o bancă din New York. Poliția l-a prins cu lasoul
RecomandariUn cerb a dat spargerea la o bancă din New York. Poliția l-a prins cu lasoul