vineri, 17 aprilie 2026 ☀️Columbus14°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Externe

Postfasciștii au câștigat alegerile din Italia.

Lucian Cojocaru · 26 septembrie 2022 · Actualizat: 09:30
62290197

Partidul postfascist Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FDI), condus de Giorgia Meloni, s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, un eveniment fără precedent din anul 1945.

Astfel că, FDI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia (FI) al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, conform sondajului institutului Opinio realizat pentru televiziunea naţională Rai.

Așadar, pentru prima dată după anul 1945, un partid postfascist ar putea guverna Italia, coaliţia dintre FDI, FI şi Ligă fiind asigurată, conform estimărilor în număr de locuri, să deţină majoritatea atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat.

Péter Magyar a câștigat alegerile din Ungaria cu peste 68% din voturi
RecomandariPéter Magyar a câștigat alegerile din Ungaria cu peste 68% din voturi

Coaliţia are „un avantaj clar atât în Cameră, cât şi în Senat”, şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter Matteo Salvini. „Noaptea va fi lungă, dar vreau să vă mulţumesc deja”, a mai spus el.

Partidul Democrat (PD), principala formaţiune de stânga, nu a reuşit să impună barajul în faţa extremei drepte şi trebuie să se mulţumească cu un scor care oscilează între 17% şi 21%.

Meloni promite reduceri de taxe și blocarea migranților

Mişcarea 5 Stele (M5S, ex-antisistem) a obţinut între 13,5% şi 17,5% din voturi, în scădere faţă de scorul său istoric de peste 30% în 2018.

Călin Georgescu, declarații șocante – am câștigat alegerile, lucrurile nu vor rămâne așa
RecomandariCălin Georgescu, declarații șocante – am câștigat alegerile, lucrurile nu vor rămâne așa

În ”pole position” pentru a deveni prima femeie şefă de guvern, Giorgia Meloni, o romană în vârstă de 45 de ani care, în calitate de tânără activistă, şi-a exprimat admiraţia pentru Mussolini, a reuşit să-şi îmbunătăţească imaginea după ce a spus pe nume temerilor şi fricilor milioanelor de italieni în faţa creşterii preţurilor, şomajului, ameninţării recesiunii sau a lipsei de organizare a serviciilor publice.

De asemenea, împreună cu cei doi aliaţi ai săi, Salvini şi Berlusconi, ea promite reduceri de taxe, blocarea migranţilor care traversează Marea Mediterană, dar şi o politică familială ambiţioasă pentru creşterea natalităţii într-o ţară îmbătrânită.

 

Conservatorul Karol Nawrocki a câștigat la limită alegerile prezidențiale și este noul președinte al Poloniei
RecomandariConservatorul Karol Nawrocki a câștigat la limită alegerile prezidențiale și este noul președinte al Poloniei