Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut vineri 11 martie, pentru a patra zi consecutiv, după ce Rusia a informat că exclude o serie de materii prime importante de pe lista produselor care vor fi afectate de restricţii la export, notează Bloomberg.
Astfel că, la bursa de la Amsterdam, cotaţiile de referinţă la gaze cu livrare în luna următoare au scăzut vineri cu 8,2%, până la 116 euro pentru un Megawatt-oră, adică mai puţin de jumătate faţă de maximumul istoric atins luni.
Rusia a anunţat joi o interdicţie la export pentru circa 200 de produse, după ce economia rusă a fost afectată de sancţiuni ca urmare a invadării Ucrainei. Dar Moscova nu a limitat vânzările de energie şi materii prime, cea mai mare contribuţie a Rusiei la comerţul mondial. Interdicţia se aplică până la sfârsitul acestui an.
Aşadar, acest anunţ a liniştit pieţele cu privire la o posibilă limitare a livrărilor de gaze spre Europa. Rusia este cel mai mare furnizor de gaze naturale al UE, fiind responsabilă pentru 40% din importurile blocului comunitar.
Din datele transmise de operatorii de reţea reiese că vineri exporturile de gaze naturale ruseşti prin Ucraina continuă în mod normal, conform Agerpres.
Însă, cu toate acestea, traderii urmăresc în continuare modul cum evoluează războiul din Ucraina, având în vedere că prezenţa trupelor ruseşti reprezintă un risc la adresa reţelelor energetice.
În plus, la începutul acestei săptămâni, oficialii ruşi şi ucraineni au lansat avertismente cu privire la riscurile la adresa infrastructurii de tranzit a gazelor, după ce trupele ruseşti au intrat în staţiile care pompează gaze naturale spre Europa.
Totodată, Rusia a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze naturale via conducta Nord Stream 1 spre Europa. „Avem dreptul deplin să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a afirmat luni vicepremierul rus Alexander Novak , menţionând că o asemenea măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.
Mai mult decât atât, într-un video postat vineri pe pagina sa pe Facebook, în contextul unui summit al liderilor din UE în Franţa, premierul maghiar Viktor Orban a transmis că Uniunea Europeană nu va impune sancţiuni asupra gazului sau petrolului din Rusia.