Rușii au început să-și dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

De Jurnalul Național 160 citiri
5 min citire

Companiile aeriene rusești, inclusiv transportatorul de stat, Aeroflot, au început să-și dezmembreze avioanele pentru piese de schimb, în situația în care sancțiunile occidentale au blocat capacitatea rușilor a achiziționa altele din străinătate, transmite Reuters.

Companiile au primit inclusiv indicații de la autorități să utilizeze o parte dintre avioane pentru piese pentru a se asigura că restul flotelor, formate din avioane produse în străinătate, pot continua să zboare, măcar până la sfârșitul lui anului 2025.

Astfel că, sancțiunile impuse Rusiei după invadarea Ucrainei au blocat capacitatea companiilor aeriene rusești de a mai cumpăra piese de schimb din străinătate sau de a mai face lucrările de mentenanță necesare la avioane.

Cel puţin un avion rusesc de tip Suhoi Superjet 100 şi un avion Airbus A350, ambele operate de Aeroflot, sunt în acest moment blocate la sol unde sunt dezmembrate pentru piese de schimb, notează Reuters, care citează o sursă familiarizată cu situația. Aceasta a menționat că, în cazul avionului Airbus A350, este vorba de un aparat aproape nou. În plus, au început să fie scoase componente şi de pe câteva avioane de tip Boeing 737 şi Airbus A320 din flota Aeroflot, pentru că transportatorul are nevoie de mai multe piese de schimb pentru alte alte aparate Boeing 737 şi Airbus A320.

Cea mai mare parte a avioanelor folosite de companiile aeriene ruseşti sunt aparate produse în Occident.

Dar şi avioanele de pasageri Suhoi Superjet asamblate în Rusia sunt dependente de componentele produse în străinătate.

Sursa citată de Reuters spune că un motor a fost deja scos de pe un avion Superjet pentru ca un alt aparat Superjet să poată zbura în continuare. Specialiștii subliniază că este ceva frecvent ca motoarele să fie schimbate de pe un avion pe altul, nefiind considerate echipamente care să fie parte din corpul aeronavei.

Problema este că noile generaţii de avioane, cum ar fi A320neo, A350, Boeing 737 MAX şi Boeing 787, au o tehnologie care este îmbunătăţită în mod constant. În decurs de un an de la intrarea în vigoare a sancţiunilor, va fi o „provocare” să fie menţinute în serviciu aceste avioane moderne, chiar şi pentru inginerii ruşi foarte competenţi, spun sursele occidentale.

Practica de a dezmembra un avion pentru ca alte avioane să poată zbura în continuare este în mod frecvent asociată cu dificultăţile financiare întâmpinate de o companie aeriană dar nu s-a întâmplat niciodată la o asemenea amploare ca cea prognozată că va avea loc în Rusia.

Aproape 80% din flota Aeroflot constă din avioane Boeing şi Airbus. La finele anului trecut, compania aeriană rusească deţinea 134 de avioane Boeing şi 146 de Airbus, dar şi 80 de avioane ruseşti de tip Suhoi Superjet-100. Conform calculelor Reuters, pe baza datelor furnizate de Flightradar24, circa 50 de avioane Aeroflot, adică 15% din flota sa, nu au mai decolat începând de la finele lunii iulie.

Mai mult, trei dintre cele şapte avioane de tip Airbus A350s operate de Aeroflot, inclusiv un avion care acum este dezmembrat pentru piese de schimb, nu au mai decolat de trei luni.

Transportatorii aerieni ruşi zboară în acest moment pe mai puţine rute, din cauza sancţiunilor occidentale, ceea ce înseamnă că sunt avioane care nu sunt folosite şi pot fi dezmembrate pentru piese de schimb, a precizat o a doua sursă.

Aeroflot, odată una dintre cele mai mare companii aeriene ale lumii dar care în prezent este dependentă de susţinerea statului, a înregistrat o scădere de 22% a traficului în al doilea trimestru al acestui an, după ce sancţiunile internaţionale au împiedicat Aeroflot să zboare pe majoritatea destinaţiilor occidentale.




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]