sâmbătă, 06 iunie 2026 Columbus22°CParțial noros

Caută în Jurnalul Național

Utile

Solstiţiul de iarnădin acest an, cea mai lungă noapte din an

Horatiu Popa · 21 decembrie 2022 · Actualizat: 09:13
solstitiul de iarna 2022 1728x1080 1

Solstiţiul de iarnă are loc la data de 21 decembrie 2022, la ora 23 şi 38 minute, conform site-ului www.astro-urseanu.ro. Acesta este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Solstițiul de iarnă 2022 are loc pe data de 21 decembrie și marchează începutul iernii astronomice.

În plus, pentru români, ziua solstițiului de iarnă este ziua magică în care binele se luptă cu răul, iar lumina se luptă cu întunericul.

Totodată, solstiţiul de iarnă din emisfera nordică, la 21 decembrie, marchează începutul iernii astronomice, iar în această zi, cea mai „scurtă” din an, sunt cele mai puţine ore de lumină, respectiv cele mai multe ore de întuneric. Pentru Bucureşti, vor fi 8 ore şi 50 de minute de lumină naturală, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.

Când este solstițiul de vară 2024, ce tradiții și superstiții sunt în noaptea de Sânziene?RecomandăriCând este solstițiul de vară 2024, ce tradiții și superstiții sunt în noaptea de Sânziene?

Solstiţiul de iarnă are loc la 21 decembrie 2022, la ora 23 şi 38 minute, conform site-ului www.astro-urseanu.ro. Acesta este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”.

În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.

Soarele parcurge în timpul unui an cercul sferei cereşti numit „ecliptică”. La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”.

Câte ore de lumină va avea cea mai lungă zi din an a solstiţiului de varăRecomandăriCâte ore de lumină va avea cea mai lungă zi din an a solstiţiului de vară

Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, dar şi succesiunea anotimpurilor, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

În plus, în preajma producerii solstiţiului de iarnă, avem şi ultimul curent de meteori al anului, Urside, activ între 13 – 24 decembrie, şi a cărui perioadă maximă de manifestare (5-10 meteori pe oră) este, în acest an în noaptea de 21/22 decembrie, continuând până spre dimineaţă, conform calendarului astronomic al Organizaţiei Mondiale de Meteori (IMO – International Meteor Organization). Luna este plină 3%.

Așadar, Urside este rezultatul particulelor de praf lăsate de cometa Tuttle, descoperită pentru prima dată în anul 1790, cu perioada de manifestare cuprinsă în fiecare an între 17 şi 26 decembrie. Cu toate că spectacolul nu este atât de grandios ca în cazul altor curenţi de meteori, uneori se produc adevărate erupţii cu până la 100 de meteori pe oră. Cei pasionaţi de asemenea evenimente au şanse mai mari de vizionare din locuri întunecate, departe de luminile oraşului.

Cum să compui un mesaj de la mulți ani memorabil pentru colegi și prieteniRecomandăriCum să compui un mesaj de la mulți ani memorabil pentru colegi și prieteni