luni, 20 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Sănătate

Specialistul avertizează 3 afecțiuni grave provocate de adidașii greșiți

Lucian Cojocaru · 03 aprilie 2026 · Actualizat: 15:34
dureri picioare

Tot mai mulți români se confruntă cu dureri de picioare și, nu de puține ori, cauza este ignorată: încălțămintea sport. O pereche de adidași aleasă greșit poate duce la afecțiuni serioase, avertizează podologul Ana Senso. Aceasta atrage atenția asupra a trei probleme dureroase care afectează calitatea vieții: fasciita plantară, tendinopatia ahileană și metatarsalgia.

Cauza directă sau factor declanșator

Alegerea încălțămintei poate avea consecințe directe asupra sănătății picioarelor. Potrivit specialistului, legătura este clară. „Poate provoca direct fasciită plantară, tendinopatie ahileană sau metatarsalgie.”

Numai că lucrurile stau puțin diferit la o analiză mai atentă. Pantofii nu sunt mereu singurii vinovați, dar pot fi scânteia care aprinde problema. „Încălțămintea nepotrivită nu provoacă întotdeauna singură leziunea, dar poate fi factorul declanșator sau principalul accelerator,” explică Ana Senso.

Semnale timpurii care pot ascunde afectiuni graveSimptome aparent banale ce pot indica un cancer pancreatic
RecomandariSemnale timpurii care pot ascunde afectiuni graveSimptome aparent banale ce pot indica un cancer pancreatic

De la picior la dureri de spate

Un aspect ignorat de mulți este că o problemă la nivelul tălpii se poate resimți în tot corpul. Cum vine asta? E simplu, totul este conectat. „Piciorul este baza lanțului kinetic (lanțul de mișcare al corpului), iar un sprijin incorect poate afecta și gleznele, genunchii, șoldurile și chiar spatele.” o pereche de adidași nepotrivită poate fi sursa unor dureri de genunchi sau de coloană apărute parcă de nicăieri.

În România, unde prețul și aspectul sunt adesea principalele criterii de achiziție, riscul crește. E drept că nu doar pantofii contează. Intensitatea efortului fizic, suprafața de alergare, pregătirea corpului și greutatea corporală sunt și ele piese importante din acest puzzle. Și totuși, mulți fac o greșeală fundamentală. „A nu ține cont de sănătatea piciorului atunci când alegem încălțămintea sport este una dintre cele mai frecvente greșeli în rândul populației generale.”

Ce faci înainte să cumperi adidași

Primul pas, și cel mai important, este să îți cunoști tipul de sprijin al piciorului. Fără această informație, riști să cumperi o încălțăminte care îți modifică mersul și suprasolicită articulațiile. Specialiștii recomandă un studiu biomecanic, o analiză care arată exact cum calci. V-ați gândit vreodată să faceți așa ceva înainte de a da banii pe o pereche nouă de pantofi sport?

Gabriela Firea: Părinţii copiilor cu afecţiuni grave nu mai sunt nevoiţi să mai meargă în faţa comisiei
RecomandariGabriela Firea: Părinţii copiilor cu afecţiuni grave nu mai sunt nevoiţi să mai meargă în faţa comisiei

Dar cea mai periculoasă capcană este să aștepți apariția durerii. „O altă greșeală frecventă este să crezi că, dacă nu doare, piciorul este sănătos. Nu este așa. Multe leziuni se dezvoltă progresiv și fără simptome evidente, așa că nu este indicat să aștepți apariția durerii pentru a consulta un specialist”, spune podologul.

Cum recunoști afecțiunile

Multe dintre aceste probleme apar pe tăcute. Iată cum se manifestă cele trei afecțiuni principale:

  • Fasciita plantară: Se manifestă printr-o durere ascuțită în călcâi, mai ales la primii pași de dimineață. Senzația este de „înțepătură” sau arsură în talpă, care se ameliorează după mișcare, dar revine după perioade lungi de stat în picioare. Semnul tipic este că dimineața abia poți călca, apoi durerea „îți mai trece”.
  • Tendinopatia ahileană: Afectează tendonul lui Ahile, cu durere localizată în spatele călcâiului. Se simte o rigiditate dimineața sau după repaus, iar durerea se accentuează la urcatul scărilor. Uneori, tendonul se poate umfla sau îngroșa.
  • Metatarsalgia: Este durerea din partea din față a tălpii, sub degete. Se simte ca o arsură sau presiune în zona „pernuțelor”, uneori cu senzația că ai o pietricică în pantof. Durerea apare mai ales când stai mult în picioare.

Pentru fiecare dintre aceste afecțiuni, încălțămintea corectă este esențială. În cazul fasciitei plantare, pantofii trebuie să ofere amortizare bună și susținere a bolții plantare. Pentru tendinopatia ahileană, este indicată o ușoară ridicare în zona călcâiului, iar pentru metatarsalgie, este nevoie de spațiu suficient în partea din față și o talpă care distribuie uniform presiunea.

Un surfer cu răni grave provocate de un rechin a înotat singur până la mal şi a mers 300 de metri
RecomandariUn surfer cu răni grave provocate de un rechin a înotat singur până la mal şi a mers 300 de metri