Un grup politic din Parlamentul European cere renunțarea la interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare cu ardere internă

De Jurnalul Național 118 citiri
5 min citire

 

Manfred Weber, liderul celui mai mare grup politic din Parlamentul European, PPE, a declarat că UE ar trebui să renunțe la interzicerea totală a vânzării de mașini noi cu motoare cu ardere internă după 2035.

Demersul este necesar pentru susține industria europeană de autovehicule

În opinia șefului PPE, partid de centru-dreapta, consideră că acest demers este necesar pentru susține industria europeană de autovehicule, grav afectată de concurența puternică, noi taxe și cheltuieli majore generate de electrificarea mașinilor.

Manfred Weber, care conduce Partidul Popular European din care face parte și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pentru Financial Times că europenii ar trebui să poată cumpăra mașini diesel și alimentate cu benzină atâta timp cât carbonul emis este compensat.

În afirmaţiile sale, „Folosesc un motor cu ardere clasică, cu combustibil clasic, dar apoi plătesc pentru stocarea CO₂ în sol – probabil că acesta este un model de afaceri pentru viitor”, a spus șeful PPE. Alte opțiuni ar putea include sistemele hibride de propulsie și cele cu „range extender”, a continuat el.

În contextul auto, intervenția sa vine în contextul în care UE dezbate din nou viitorul interdicției din 2035 privind noile motoare cu combustie, având în vedere turbulențele din industria auto. Mai mulți producători de mașini și furnizori de piese auto europeni importanți, printre care Volkswagen și Bosch, au anunțat anul trecut reduceri importante de locurilor de muncă, confruntându-se cu creșterea costurilor și cu concurența importurilor ieftine din China. Totodată, exportul de automobile către SUA a fost supus unor taxe de 25% de administrația Trump.

Regatului Unit va permite acum producătorilor să vândă vehicule full-hybrid și plug-in hybrid până în 2035

 

Ca urmare a acestor provocări, Marea Britanie, care nu mai face parte din UE, și-a atenuat propriile obiective privind vehiculele electrice la începutul acestei luni. În timp ce data de 2030 pentru eliminarea treptată a mașinilor noi pe benzină și diesel rămâne în vigoare, guvernul Regatului Unit va permite acum producătorilor să vândă vehicule full-hybrid și plug-in hybrid până în 2035.

Taxele americane vor afecta exporturi de automobile în valoare de 67 de miliarde de euro

ACEA, grupul de lobby al industriei auto europene, a estimat noile taxe americane vor afecta exporturi de automobile în valoare de 67 de miliarde de euro.

În urma unor presiuni intense din partea industriei, Bruxelles-ul a acordat în martie producătorilor de automobile o mică amânare în ceea ce privește obiectivele mai stricte în materie de emisii, stabilind o medie a acestora pe o perioadă de trei ani până în 2027. Totuși, interdicția stabilită pentru 2035 a rămas valabilă.

Wopke Hoekstra, comisarul pentru climă al UE, și el membru al PPE, a subliniat în mod repetat angajamentul blocului comunitar față de interdicția are va debuta în 2035. Aceasta urmează să fie revizuită în 2026, dar Comisia Europeană a promis să „accelereze” această revizuie sub presiunea producătorilor de automobile și a unor state membre care solicită excepții pentru combustibilii alternativi produși din surse regenerabile.

Un înalt funcționar al UE a declarat că exceptarea de la interdicția din 2035 în baza unui sistem de compensare a emisiilor de carbon, precum și acceptarea menținerii în vânzare după acea dată a mașinilor hibride (HEV și PHEV) și cu „range exteder” sunt opțiuni „exotice” care ar fi „foarte puțin probabile”.

Manfred Weber: Putem avea atât creștere economică cât și responsabilitate ecologică

Totuși, Manfred Weber a declarat că PPE dorește „să arate lumii că poți avea atât creștere economică cât și responsabilitate ecologică”.

Aşadar, „Există o mulțime de tehnologii noi în prezent”, a mai menționat șeful PPE, adăugând și că industriei ar trebui să i se permită să inoveze atât timp cât obiectivele UE de reducere a emisiilor de carbon sunt îndeplinite. „Nu știu (n.n. – cum) și nu-mi pasă ca politician. Este la latitudinea companiilor să fie creative”.

Sursa – www.economica.net

Fosta șefă Google și Yahoo vrea să petreci mai puțin timp pe telefon. Și crede că AI-ul poate face asta posibil

Marissa Mayer, una dintre cele mai influente figuri ale tehnologiei din ultimele două decenii, are un nou obiectiv: să ne [...]

„Pierdeți bani și noroc!” Zodiile lovite de karmă în mai 2025

Previziuni explozive pentru perioada 14–20 mai. Ce trebuie să știe fiecare zodie În plină efervescență politică, cu alegerile prezidențiale pe [...]

Noul post care dă timpul înapoi pentru românii crescuți cu televizor alb-negru

Seriale legendare, desene animate clasice și atmosfera de altădată au revenit pe micile ecrane! Dacă ai crescut cu televizorul alb-negru, [...]

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid. Când ratele lunare devin apăsătoare și nu mai [...]