Un nucleu de cinci state ar decide mai rapid apărarea Europei. Ce pierde România în noua formulă

Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, propune ca formatul E5, format din Regatul Unit, Franța, Germania, Italia și Polonia, să devină un „Consiliu Informal de Securitate” al Europei, construit în afara tratatelor UE pentru a grăbi deciziile de apărare și pentru a include actori precum Ucraina.

Cele cinci state ar forma, în această variantă, nucleul politic care pregătește rapid decizii acolo unde mecanismul celor 27 de membri ai Uniunii Europene este considerat prea lent. Pentru România, miza este directă: flancul estic ar fi reprezentat exclusiv de Polonia, iar dimensiunea de securitate a Mării Negre și a sud-estului european ar rămâne practic în afara centrului de decizie.

Propunerea nu vizează crearea unei armate europene, ci un cerc restrâns care să poată reacționa repede într-un moment în care Europa cheltuiește sume record pentru apărare, dar nu reușește să transforme aceste resurse într-o arhitectură coerentă de putere. Aceasta poate însemna decizii mai rapide pentru ajutor militar, industrie de apărare și coordonare strategică. Numai că viteza ar veni la pachet cu o reprezentare mai îngustă a statelor membre.

Varianta nouă elimină rotația statelor mici și mijlocii

În ianuarie, la conferința de securitate din Suedia, ideea circula într-o formulă mai largă: un „Consiliu de Securitate European” cu 10-12 membri, permanenți și rotativi. Formula încerca să combine eficiența cu o minimă legitimitate politică, tocmai prin locuri care s-ar fi rotit între state mici și mijlocii.

Iar schimbarea spre E5 taie exact această concesie. În locul unei formule mai largi, cu rotație, rămâne un directorat al marilor puteri militare europene. Pentru București, diferența nu este de nuanță, ci de poziție la masă: de la o posibilă reprezentare periodică, la absență totală.

Kubilius argumentează că actualul cadru juridic al Uniunii nu este făcut pentru apărarea teritorială a Europei și nu poate integra ușor parteneri apropiați din afara UE.

„Tratatele actuale ale UE nu au fost create pentru apărarea teritorială a Europei și nu pot integra cu ușurință parteneri apropiați precum Regatul Unit, Norvegia sau Ucraina. O structură interguvernamentală ar permite statelor interesate să avanseze mai rapid, fără a aștepta modificarea tratatelor sau consensul tuturor celor 27.”

Ideea explică de ce Londra este în centru. Regatul Unit, alături de Franța, este una dintre cele două puteri nucleare ale Europei, are una dintre armatele cele mai capabile de pe continent și o industrie de apărare majoră. O arhitectură de securitate europeană fără britanici ar fi, în această logică, mai slabă.

Franța, Germania, Italia și Polonia sunt incluse în E5, România lipsește

Componența grupului urmează o logică de putere militară și politică. Franța și Regatul Unit aduc capabilități nucleare și experiență expediționară. Germania intră ca motor industrial și financiar. Italia contează prin industria de apărare și prin greutatea diplomatică în Mediterana și în relația transatlantică. Polonia este stat de linie pe flancul estic, hub logistic vital pentru Ucraina și unul dintre cei mai mari investitori europeni în apărare raportat la PIB.

Dar această schemă lasă România în afara cercului care ar formula rapid răspunsurile de securitate ale continentului, deși are frontieră la Marea Neagră și la Ucraina. Exact aici apare costul politic pentru statele care nu sunt în club: interesele lor pot ajunge discutate de alții, nu de ele însele.

Potrivit Adevarul, extinderea de la formula E3, Regatul Unit, Franța și Germania, la E5 a venit și ca răspuns la nemulțumirile de la Varșovia și Roma, care au reclamat implicit problema reprezentării. Întrebarea din spate a rămas aceeași: cine poate vorbi, de fapt, în numele securității europene.

Premierul polonez Donald Tusk a formulat public această miză, arătând că Polonia nu acceptă să fie pusă în fața faptului împlinit în discuțiile despre Ucraina.

„Premierul polonez Donald Tusk a transmis fără echivoc că Polonia trebuie să fie parte a discuțiilor despre încheierea războiului din Ucraina și că aranjamentele negociate fără ea nu o vor obliga.”

Ucraina ar putea intra în ecuația de securitate, deși nu este membră UE

Un alt punct sensibil este locul Ucrainei. Propunerea urmărește să includă Kievul pentru experiența militară acumulată în singurul război de mare intensitate purtat pe continent după 1945. Ucraina vine cu un ecosistem de drone, inovație în război electronic, sisteme de comandă-control testate sub foc și o apărare antiaeriană adaptată unor amenințări noi.

Din perspectiva eficienței militare, argumentul este puternic. Din perspectiva legitimității politice în interiorul UE, apare însă paradoxul: un stat din afara Uniunii ar sta la masa deciziilor de securitate europeană, în timp ce unele state membre, inclusiv de pe flancul estic, ar rămâne în afară.

Presiunea pentru viteză a crescut, impunând o Europă cu două cercuri

Kubilius descrie un continent care investește mai mult în apărare decât în ultimele decenii, fără să obțină și un mecanism politic pe măsura banilor cheltuiți.

„Europa traversează un paradox strategic. Niciodată în ultimele decenii nu s-au alocat atâția bani pentru apărare, nu s-au semnat atâtea contracte industriale și nu s-au rostit atâtea discursuri despre «autonomie strategică». Și totuși, continentul rămâne incapabil să transforme aceste resurse într-o arhitectură de putere coerentă.”

Și contextul de securitate a împins discuția spre soluții rapide. Din ianuarie încoace, presiunea a crescut pe fondul războiului SUA-Iran, al șocului energetic prin Hormuz și al incertitudinii privind angajamentul american în Europa. Logica devine una de criză: când timpul presează, reprezentativitatea pierde teren în fața vitezei.

Politologul Corneliu Bjola a observat că atât propunerea germană, cât și cea susținută acum de Kubilius merg spre o Europă „cu două viteze”, condusă de un directorat de cinci-șase state, iar România nu a fost nici măcar invitată la discuții. Asta înseamnă, pentru București, un risc politic clar: dosarele care țin de flancul estic și de Marea Neagră ar putea fi pregătite într-un format în care vocea românească nu există.

Până acum nu a fost anunțată o reacție oficială a României la această propunere și niciun calendar concret pentru punerea în funcțiune a noului format. Faptul cert este că varianta aflată acum în discuție a coborât de la 10-12 membri, cu locuri rotative, la doar cinci state, iar România nu apare între ele.